Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Politică Administrație

România, codașă în UE la gradul de colectare a taxelor. Deputatul Beniamin Todosiu: „Se introduc numiri politice care încet, dar sigur, pun frâu bunului mers al ANAF”

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

România, codașă în UE la gradul de colectare a taxelor. Deputatul Beniamin Todosiu: „Se introduc numiri politice care încet, dar sigur, pun frâu bunului mers al ANAF”

Deputatul USR de Alba, Beniamin Tododiu, a acordat un interviu pentru ziarulunirea.ro, în care a vorbit despre problemele legate de colectarea taxelor în România.

Omul politic a declarat că, alături de colegii săi din USR, a depus numeroase inițiative legislative pentru a îmbunătăți acest aspect vital pentru finanțele publice. Problema, conform deputatului, rezidă în eficiența și capacitatea instituțiilor statului de a aduna taxele cu succes.

Tododiu a atras atenția asupra faptului că ANAF-ul, în ciuda importanței sale, se confruntă cu o eroziune îndelungată, iar numirile politice au început să submineze funcționarea eficientă a acestei instituții. Chiar dacă ANAF ar trebui să se dezvolte și să devină mai capabil să adune taxele, se observă o tendință contrară. Acest lucru se datorează, în parte, salariilor mici și numirilor politice care deseori nu țin cont de competențele profesionale.

De asemenea, deputatul a evidențiat competiția dintre sectorul bugetar și cel privat pentru forța de muncă bine calificată, subliniind că salariile mai mici din sectorul public îi determină pe profesioniști să migreze către mediul privat.

„USR a pledat pentru introducerea plăților online a taxelor, o măsură care ar trebui să faciliteze procesul și să reducă cozile la ghișeele ANAF”, a declarat deputatul, pentru ziarulunirea.ro

Cu toate acestea, Tododiu a remarcat că guvernanții actuali preferă să crească taxele pentru cei care deja plătesc, în loc să se concentreze asupra combaterii evaziunii fiscale.

De asemenea, în cadrul interviului, deputatul a anunțat că a depus o moțiune de cenzură împotriva ministrului Marcel Boloș, considerat unul dintre cei mai slabi miniștri pe care România i-a avut.

Ministrul Boloș a subliniat că atât primarii, cât și Guvernul trebuie să adopte măsuri de economisire pentru a încadra România într-un deficit bugetar de 5,5% din PIB. Până în prezent, deficitul în primele nouă luni ale anului a atins 3,57% din PIB, conform celor mai recente date oficiale furnizate de Ministerul Finanțelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea