Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

România, printre țările europene cu cea mai slabă participare a adulților la educație și formare în 2022, cu o rată medie de 5,4%

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

România, printre țările europene cu cea mai slabă participare a adulților la educație și formare în 2022, cu o rată medie de 5,4%

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Trei dintre regiunile României au avut o rată de participare a adulților la programe de educație și formare de sub 5% în 2022 și niciuna dintre regiunile țării nu a depășit pragul de 10%, potrivit datelor prezentate săptămâna aceasta de Eurostat. Cifrele plasează România printre statele europene cu cea mai slabă participare a adulților la educație și formare, doar Bulgaria, Grecia și Croația având procente mai mici, în medie.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Astfel, România a avut, în 2022, o rată medie de participare a adulților (persoane cu vârste între 25 și 64 de ani) de 5,4%, dar cu diferențe foarte mari între regiuni. Dacă Regiunea Nord-Vest este singura care depășește pragul de 7,5%, în centru, rata de participare este de doar 2,5%.

Participarea adulților la educație și formare reprezintă unul dintre indicatorii-cheie privind educația la nivelul Uniunii Europene, cu o rată-țintă de participare de minimum 47% în 2025.

Rata de participare a adulților la educație și formare, pe regiuni:
Macroregiunea 1 – 5,3%: Regiunea Nord-Vest – 7,7%, Centru – 2,5%
Macroregiunea 2 – 7,1%: Regiunea Nord-Est – 7,2%, Sud-Est – 6,9%
Macroregiunea 3 – 5,6%: Regiunea Sud-Muntenia – 6,1%, București-Ilfov – 5,1%
Macroregiunea 4 – 3,1%: Regiunea Sud-Vest Oltenia – 3%, Vest – 3,2%

Deși România are mai puține regiuni cu o rată participării adulților la educație de sub 5% decât Polonia, are și mai puține regiuni cu o rată de peste 7,5%. Astfel că România se află într-o situație doar puțin mai bună decât țările care au cea mai slabă performanță pentru acest indice – Bulgaria, Croația, Grecia.

Potrivit Eurostat, în 29 dintre regiunile Europei rata de participare a adulților la educație și formare a fost de sub 5% anul trecut. Cele mai multe au fost în Bulgaria, cu toate cele șase regiuni ale sale, Grecia cu 10 din 12 regiuni, Croația cu 3 din 4 regiuni. În același grup apar și România, cu 3 regiuni, precum și Polonia, cu 5 regiuni. Doar o regiune din Germania și una din Belgia mai înregistrează rezultate minime.

La polul opus se află 96 din cele 240 de regiuni ale Europei. Astfel, în două din cinci regiuni europene, ratele de participare depășesc media UE de 11,9%. Aici intră toate regiunile din: Danemarca, Spania, Olanda, Austria, Slovenia, Finlanda, Suedia, precum și țările cu o singură regiune Estonia, Luxemburg, Malta.

În 24 de regiuni, cel puțin o treime dintre persoanele cu vârste între 25-64 de ani au participat la un program de educație sau formare în cele patru săptămâni anterioare cercetării. Cel mai bun rezultat l-au avut opt regiuni din Suedia, cu un nivel maxim de 38,1% în regiunea Stockholm.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea