Rămâi conectat

Curier Județean

Doi tineri șoferi din județul Alba, de 18 ani, testați pozitiv la consumul pe droguri, de către polițiști

Ziarul Unirea

Publicat

în

Doi tineri șoferi din județul Alba, de 18 ani, testați pozitiv la consumul pe droguri, de către polițiști

La data de 14 octombrie 2023, în jurul orei 22.30, polițiștii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acționau pe Calea Moților din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism care era condus de un tânăr de 18 de ani, din Alba Iulia.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 15 octombrie 2023, în jurul orei 00.30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism care era condus, pe Calea Moților din municipiu, de un tânăr de 18 de ani, din localitatea Balomiru de Câmp.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Întreținerea anvelopelor de vară: Când și cum să le înlocuiești pentru siguranța ta

Bera Larisa

Publicat

în

Întreținerea anvelopelor de vară: Când și cum să le înlocuiești pentru siguranța ta Anvelopele sunt unele dintre cele mai importante elemente de siguranță ale mașinii. Totuși, fiind confecționate din cauciuc, acestea se uzează în timp și necesită înlocuire după o anumită perioadă. Află la câți kilometri ar trebui schimbate anvelopele de vară și în ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea