Prestaţie remarcabilă a Tânărului „internaţional” Nicuşor Stanciu
Nicuşor Stanciu a avut o prestaţie lăudabilă în disputa de sâmbătă, pe lângă pasa decisivă de la golul lui Boboc, purtătorul tricoului cu numărul „10” trecându-şi în cont şi alte acţiuni de efect, printre care una în minutul 58, când şutul său i-a dat mari emoţii lui M. Tătaru. „Sunt dezamăgit că am pierdut în aşa mod, după ce am condus că 1-0 şi am luat gol în prelungiri din naivităţile noastre”, a declarat Nicuşor, fotbalistul în vârstă de 17 ani. N. Stanciu împreună cu Al. Giurgiu vor onora în aceste zile o convocare la lotul naţional Under 19, sub comanda lui Lucian Burchel (la fel ca şi Fabian Himcinschi la reprezentativa Under 17, pregătită de Adrian Văsâi). Surse apropiate fomaţiei uniriste susţin că la jocul cu Alro Slatina, în tribună s-au aflat emisari ai clubului FC Braşov pentru a-i vedea la lucru pe Al. Giurgiu şi S. Mureşan.
l”Dacă nu ne organizăm, o să avem probleme”, a afirmat Dragoş Boboc
După ce debutul său şi al noului „căpitan” unirist Adrian Câmpeanu a stat până în ultimul moment sub semnul întrebării, mijlocaşul Dragoş Boboc a marcat la debutul său pentru noua echipă. „Am crezut că va fi o reuşită cu noroc, dar din păcate n-a ieşit aşa cum îmi doream. Am venit la Alba Iulia cu sufletul deschis, însă ne aflăm într-o situaţie dificilă. Am stat cu pumnii strânşi până la clarificarea memoriului în speranţa că voi putea să joc şi îmi propun să nu fie ultimul gol pentru Unirea. Dacă nu ne organizăm şi nu strângem rândurile, o să avem probleme cu retrogradarea”, a afirmat jucătorul de bandă stângă.
lCl. Oara – greşeală copilărească, săgeţi către „central”
„Am luat trei puncte in extremis şi se poate spune că am avut şi şansă. Raportat la ocaziile avute meritam să învingem şi puteam să marcăm mai devreme. Am întâlnit o echipă foarte bine aşezată, care a vrut să profite pe «contre», sunt convins că Unirea va mai pune multe probleme în această serie”, a concluzionat Corneliu Papură. Tehnicianul Unirii Alba Iulia, Gabi Stan, consideră că formaţia pe care o pregăteşte ar fi meritat să obţină un punct în partida susţinută pe stadionul „Cetate”, în compania echipei Alro Slatina. „Cred că meciul ar fi trebuit să se termine cu un rezultat de egalitate, însă atât am putut în acest moment. Alro e o echipă bună, dar ca joc n-au fost peste noi. E rău că am început cu stângul, noi formând o formaţie neomogenă din toate punctele de vedere, iar la omul sărac nici boii nu trag”, a declarat Gabi Stan, care a comentat şi faza penaltyului. „Anterior trebuia să se dicteze un fault în atac şi nu se mai ajungea la «punctul cu var». Oara a avut o intervenţie neîngrijită, precum un copil şi a dat şansa acelui penalty aşteptat de arbitru. Aici mai sunt multe lucruri de pus la punct, la toate nivelurile. Dar nu trebuie să ne facem probleme, găsim o echipă s-o băgăm sub noi”, a spus Stan. „Din ce am văzut, Sg. Popescu şi-a preluat balonul cu mâna înainte de a intra în contact cu Oara”, a explicat portarul Adrian Pascal.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918