Anul școlar 2023-2024: 63% dintre elevii din România nu au nici măcar rechizite!
Anul școlar 2023-2024: 63% dintre elevii din România nu au nici măcar rechizite!
Un sondaj al asociației World Vision România, arată că 63% dintre copii nu au rechizitele și materialele didactice necesare.
Campania „Dăm Aripi Educației” își propune să ajungă cu cărți la peste 10.000 de copii din mediile defavorizate.
Șase profesori din zece afirmă că nu au la școală cărți pe care să le poată folosi la clasă, astfel încât să facă mai atractiv procesul de învățare al elevilor, indică un sondaj.
Aceeași cercetare arată că doar 37% dintre cadrele didactice se așteaptă ca elevii să aibă rechizitele necesare la început de an școlar.
Datele vin ca o consecință a dispariției bibliotecilor școlare, spun profesorii. Din 2015 și până în 2022 au dispărut peste 1.000 de biblioteci din școli, conform INS.
Roxana Hulpe este ambasador al campaniei „Dăm aripi educației” și a văzut de multe ori, din poziția de reporter, cum stau lucurile în bibliotecile școlare.
Roxana Hulpe, jurnalist: „Am văzut biblioteci goale sau biblioteci pline de alte lucruri, decât ar trebui ele să fie. Nu erau cărți, fie mobilier vechi, fie închise și copiii nu aveau acces la educație. Am văzut mulți copii de la sate care nu au citit nicio carte până în clasa a 4-a sau a 6-a, îmi amintesc perfect de acei copii așa că răspunsul a fost da când mi s-a propus să fiu vocea acestei campanii”.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, 11 milioane de români au declarat că nu au citit nici o carte în ultimul an și doar una din trei persoane de 16 ani și peste au declarat că au citit măcar cinci cărți în ultimul an.
România a ajuns să înregistreze o rată a analfabetismului funcțional de 41%, la evaluarea de citire.
Procentul rezultă din testele PISA. Andi Vasluianu și Răzvan Exarhu, ambasadorii campaniei și cei care dau voci poveștilor pentru copii în cadrul bibliotecii audio, ne-au spus cât de important este să-i facem pe copii să citească.
Andi Vasluianu, actor: „Mi se pare cel mai important lucru de pe pământ, educația. Daca nu citești nu știi nici macar să iți exprimi ideile, iar asta te ajuta foarte mult. Să poți să exprimi niște idei. Și de mule ori auzind o frază într-o carte iți structurezi foarte bine gândurile”.
Răzvan Exarhu, realizator radio: „La țară copiii chiar nu au cum să aleagă asta. Dacă opțiunea apare și mai este și un adult lângă ei care să-i îndrume și să facă din asta nu o corvoadă, ci ceva plăcut, cred că sunt mai multe șanse să se bucure de asta și să descopere ceva care poate fi continuat care se numește educație, eventual cultură”.
Campania își propune să ajungă cu cărți și rechizite la peste 10.000 de copii și 500 de profesori din mediile dezavantajate și să doteze 40 de biblioteci de la sate.
Mihaela Nabăr, organizatorul campaniei: „Ne dorim să readucem cărțile acolo unde este locul lor, în școala și la copii. Și cumva să îi și încurajăm pe copii să ia cărțile acasă, să le citească și să povestească despre ce au citit”.
Cei care vor să doneze în cadrul campaniei pot aduce cărți în locațiile World Vision România din cadrul centrelor comerciale. De asemenea, se pot face donații pe site-ul World Vision România sau prin SMS la 8864 cu textul SPERANȚA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii