Omul de afaceri Voicu Vușcan s-a înscris în PSD. Ce l-a determinat să intre în politică
Omul de afaceri Voicu Vușcan s-a înscris în PSD. Ce l-a determinat să intre în politică
Cunoscutul om de afaceri din județul Alba, Voicu Vușcan, a decis să intre în lumea politică alaturi de Partidul Social-Democrat.
„Dragi prieteni,
Începând de astăzi, am decis sa nu mai comentez de pe margine și să mă implic direct în ce consider că este cel mai bun proiect pentru România, cel al PSD.
Întru în politică cu convingerea că o nouă generație de politicieni poate schimba lucrurile în bine și sunt convins că experiența mea, de peste 20 de ani în mediul privat, îi va ajuta pe noii mei colegi să ia cele mai bune decizii pentru dezvoltarea județului.
Am găsit în PSD deschidere spre dezvoltare și echitate socială, spre promovarea valorilor naționale, spre protejarea intereselor țării și o dezvoltare economică bazată pe un contract social stabil. Abia aștept să contribui la realizarea acestor obiective.
Îmi doresc să am cât mai mulți parteneri în acest proiect și vă aștept alături pe toți cei care simțiți că vreți și puteți să faceți bine, pentru că viitorul este al nostru și trebuie să avem grijă de el.
Sunt convins că, împreună cu Victor Negrescu și echipa PSD Alba, vom putea oferi o alternativă reală la actuala castă politică”, a transmis Voicu Vușcan, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan