Mircea Trifu despre PNŢCD-ul contrafăcut…
interviu cu omul de afaceri Mircea TRIFU, artizanul consecvenţei PNŢCD Alba în sprijinul preşedintelui său de drept, Victor Ciorbea
-Când şi ce te-a determinat să intri în politică?
-Ca şi majoritatea românilor, în primii ani de democraţie am fost un spectator pasiv şi observam nedreptăţile şi ilegalităţile ce se petreceau în jur fără a mă implica, deoarece nu mă consideram în măsură să pot schimba ceva. Eram, totuşi, pe de-o parte frustrat, iar pe de altă parte aveam un complex de culpabilitate pentru această pasivitate. Aveam, datorită educaţiei din familie (şi am şi astăzi) profunde sentimente patriotice şi naţionale. Pe acest fond, în anul 2008 am luat hotărârea de a mă implica, dar nu direct, ci de pe poziţia unui activist civic. Prin urmare, fără a mă înscrie pe listele niciunui partid, am luat atitudine civică (şi critică) printr-un articol publicat la vremea aceea în paginile cotidianului „Unirea”, un articol prin care îmi anunţam candidatura la fotoliul de primar, în perspectiva anului 2012:
-Cum ai evoluat politic de la acel moment încoace?
-La începutul anului 2009, am considerat că singura formaţiune politică în care îmi regăseam idealurile şi ideile era PNŢCD, un partid ce transcende simplul concept de formaţiune politică, fiind mult mai mult decât atât: un element esenţial al fibrei noastre naţionale! Considerându-mă un patriot, m-am dedicat şi m-am implicat activ în viaţa PNŢCD-ului local, cu scopul de a-l aduce la nivelul de reprezentare în Consiliul Local Alba Iulia şi în Consiliul Judeţean Alba.
-Te rog, detaliază! Cum te-ai implicat, la modul propriu şi direct?
-După ce l-am cunoscut pe dr. Radu Vieru, un profesionist desăvârşit, un om de o moralitate ireproşabilă, un ţărănist dedicat integral şi un coleg minunat, am început să depun eforturi pentru a crea în jurul lui o echipă, fiind convins, aşa cum sunt şi acum, că acesta are calităţile unui lider autentic şi fiind convins, de asemenea, că prin această echipă din jurul lui, am putea să schimbăm ceva din punct de vedere politic şi administrativ în municipiul nostru şi în judeţ. Chiar am elaborat un proiect pe termen lung, o strategie de perspectivă, pe 8 ani, pe care am început să o punem în aplicare.
Au fost ani frumoşi, de efort în echipă, alături de profesorul Nicolae Ota şi de preşedintele PNŢCD Alba, domnul Iuliu Hada, precum şi de alţi colegi: Vasile Petric, Radu Urcan, Andrei Sasu, Iuliu Nosec şi alţii, mulţi, pe care nu-mi permite spaţiul să-i nominalizez.
-Ce dificultăţi aţi întâmpinat?
-De ani buni, PNŢCD a fost, practic, confiscat, la nivel naţional, de către Traian Băsescu, care prin intermediul unor personaje ce nu aveau nimic comun cu acest partid, gen Miluţ şi Pavelescu, a creat destabilizare, disensiuni şi a determinat iniţierea şi derularea a zeci de procese, cu scopul final ca PDL să asimileze PNŢCD, şi de a-l elimina de pe scena politică, preluându-i toate meritele istorice şi contemporane. S-a ajuns până acolo încât personalităţi precum Doina Cornea, Ion Diaconescu, surorile lui Corneliu Coposu, Gabriel Ţepelea şi Victor Ciorbea au fost, rând pe rând, dezavuate, ignorate şi chiar excluse din partid. Pot să afirm fără nicio îndoială că situaţia PNŢCD în aceşti ani a fost similară cu ceea ce suferea Corneliu Coposu în anii ’90. Cu siguranţă, aceleaşi metode, aplicate de aceleaşi structuri, au influenţat Justiţia să ignore până în prezent Congresul PNŢCD din iunie 2011, când, într-un cadru perfect legitim, Victor Ciorbea a fost ales preşedintele partidului şi, chiar mai mult decât atât, au reuşit să impună în fruntea PNŢCD un diversionist recunoscut, precum Aurelian Pavelescu. Cel care poate fi considerat, fără exagerare, groparul PNŢCD-ului istoric. Cu toate acestea, într-un act de demnitate şi onoare, echipa de la Alba Iulia condusă de dr. Radu Vieru a rămas consecventă principiilor de verticalitate ce au consacrat acest partid şi a rămas alături de Victor Ciorbea, creând astfel un moment istoric în viaţa PNŢCD şi, de fapt, în politica românească. Cu sprijinul Organizaţiei PNL Alba, condusă de Teodor Atanasiu, s-a reuşit, „in extremis”, semnarea unui protocol cu USL, doar cu o zi înainte de trecerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, în aşa fel încât în data de 26 aprilie 2012, USL a recunoscut oficial (în baza protocolului încheiat), valabilitatea Congresului PNŢCD din data de 18 iunie 2011 şi pe Victor Ciorbea ca preşedinte al PNŢCD, respectiv drept continuator al liniei morale şi principiale trasate de marile personalităţi ale acestei formaţiuni: Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu.
-Ce avantaje rezidă pentru voi, ţărăniştii din Alba, în urma încheierii acestui protocol?
-Prin acest act istoric, am salvat PNŢCD de la extincţie, de la asimilarea lui în masa de manevră portocalie. Impresionant, pentru mine, este faptul că am ajuns să trăiesc alături de echipa albaiuliană nişte momente unice, atunci când am rămas, practic, singura mişcare de rezistenţă a PNŢCD din România, alături de Victor Ciorbea, după ce toate celelalte organizaţii îşi plecaseră capul şi acceptaseră compromisul. Poate că nu ştiţi, dar în toate localităţile din ţară unde încă mai exista rezistenţă ţărănistă la agresiunea portocalie, conducerile au fost decapitate, iar cea de la Alba Iulia a fost vândută (cu o mare încărcătură simbolică) tocmai în Vinerea Mare, prin intervenţia brutală a unor indivizi ce au avut relaţii oficiale şi angajamente cu Securitatea comunistă!
-Vreţi să transmiteţi un mesaj ţărăniştilor din judeţul Alba?
-Transmit tuturor membrilor şi simpatizanţilor PNŢCD din judeţ mesajul de a nu cădea, la alegerile locale, în capcana de a vota PNŢCD-ul condus de Aurelian Pavelescu, contrafăcut în laboratoarele Cotroceniului, la comanda lui Traian Băsescu, ci de a fi în continuare alături de echipa lui Victor Ciorbea şi a lui Radu Vieru, prin urmare de a vota candidaţii noştri de pe lista USL, atât la Consiliul Local Alba Iulia, cât şi la Consiliul Judeţean Alba, respectiv pe prof. Nicolae Ota la Consiliul Judeţean Alba şi pe Vasile Petric la Consiliul Local Alba Iulia!
-Vă mulţumesc şi vă doresc succes!
a consemnat Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Colinde şi cântece de Crăciun pentru cei dragi: copii, părinţi şi bunici Din moşi, strămoşi Crăciunul este considerată o perioada magica, din an, în care fiecare dintre noi devine mai bun, mai cald, mai darnic. Este cea mai aşteptată şi îndrăgita sărbătoare, atât pentru cei mici cât şi pentru adulţi. Citește și: MESAJE de CRACIUN […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 7 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 11 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi