CADAVRUL unui bărbat descoperit în Parcul Industrial Cugir. Decedatul, o persoană dată dispărută în aprilie
CADAVRUL unui bărbat desoperit în Parcul Industrial Cugir. Decedatul, o persoană dată dispărută în aprilie
Cadavrul unui bărbat a fost găsit vineri în incinta Parcului Industrial Cugir. Potrivit IPJ Alba, este vorba despre o persoană de 69 de ani, dată dispărută în urmă cu patru luni.
Citește și: FOTO| ALERTĂ în Alba: Bărbat din Cugir, dat DISPĂRUT: A plecat de acasă și nu a mai revenit
Polițiștii din Cugir au fost anunțați vineri, 18 august, de către un localnic, de prezența unui cadavru în incinta Parcului Industrial Cugir. Trupul neînsuflețit aparținea unui bărbat și era în stare avansată de putrefacție, au declarat pentru ziarulunirea.ro reprezentanții IPJ Alba.
Din primele cercetări se pare că este vorba despre F.C., un bărbat de 69 de ani, din Cugir, dispărut la data de 30 aprilie 2023.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii