VIDEO| Într-o comună din Alba, beneficiarii de ajutor social muncesc de la 6 dimineața. Schimbarea făcută de viceprimarul venit dintr-o multinațională
Beneficiarii de ajutor social din comuna Valea Lungă se poate spune că își merită banii, întrucât lucrează de la primele ore ale dimineții.
Schimbarea s-a produs acum circa patru luni, de cînd localitatea Valea Lungă are un nou viceprimar în persoana lui Ciprian Arsene, care a lucrat ani de zile într-o multinaționlă, mai exact la Bosch Blaj.
Comuna Valea Lungă are înregistrate douăzeci de persoane care primesc ajutor social de la stat. Dintre aceștia, patru persoane muncesc la tunsul ierbii, iar restul muncesc la curățenie și adunat deșeurile aruncate în localitate.
Beneficiarii de ajutor social, care încep munca de la ora 6.00 dimineața, își câștigă astfel, prin muncă cinstită, banii pe care îi primesc de la stat. Cum această primăvară a fost ploioasă, oamenii au tuns de mai multe ori toată comuna, însă sunt mândri că au o localitate curată.
Ajutorul social este în cuantum de 160 de lei pe lună, adică banii pe care îî primesc asistații social pentru cele 10 ore pe lună în care muncesc efectiv.
În luna iunie 2023, în județul Alba au fost 3.363 de persoane care au beneficiat de ajutor social, iar suma medie plătită lunar a fost de 298.19 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă”
Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă” Și animalele suferă cumplit în perioada de caniculă și nu sunt afectate de temperatuirle sufocante de afară, nu doar oamenii. Pe Bulevardul Transilvaniei din Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești