FOTO: CSU Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 4-3 (0-2), în turul secund al Cupei României, după prelungiri! Studenții, remontada de senzație și calificare
Nebunie de meci, în turul secund al Cupei României, la Galtiu, în partida dintre CSU Alba Iulia și Metalurgistul Cugir! Studenții au învins cu 4-3 (0-2) după 120 de minute, după ce au izbutit o remontada, fiind conduși la pauză. Dacă în primele 45 de minute vizitatorii au fost în prim-plan, albaiulienii au revenit în joc, înlocuirile și-au făcut efectul și de la 0-2 au egalat în minutul 85, trimițând jocul în prelungiri.
O partidă interzisă cardiacilor, în care universitarii și-au revenit din pumni, pentru o calificare care la un moment dat părea improbabilă.
Vezi ce a declarat antrenorul Bruno Vienescu
„Am început așa cum nu ne-am fi dorit, greoi, crispat, cu greșeli și a trebuit să fac modificări. Important este că băieții au revenit, că am crezut până la capăt. Simțeam că avem calitate se marcăm, important este că am înscris primul gol în momentul potrivit, când încă nu începusem să mă panichez. Soarta jocului s-a schimbat întrucât nu am mai făcut cadouri. În prelungiri am avut mai multă prospețime, s-a văzut asta în evoluția scorului, însă am suferit după eliminarea fără rost a lui Niakate„, a precizat Bruno Vienescu.
Dacă în prima repriză, Șaucă și-a trecut în cont o dublă, după pauză universitarii au reușit să egaleze spectaculos, prin reușitele lui Gilyen și Kilyen.
Duelul căpitanilor, căpitanii Șaucă și Bucurică, jucători experimentați, a fost tranșat în prima repriză de fotbalistul cugirean, care a punctat în două rînduri, Mai întâi, în minutul 31, când deschis de P. Păcurar a șutat în diagonală, pentru ca, în minutul 43, să trimită sub bară, la coțul scurt, profitând de neatenția lui Gal.
Mai experimentată, formația vizitatoare a reușit să controleze ostilitățile în prima oră de joc, într-o partidă echilibrată în ansamblu. Fără Al. Giurgiu, accidentat, studenții au avut parte de un adversar de cu totul alt calibru, comparativ cu disputa cu tinerii „alb-negri” din urmă cu o săptămână. Pe de altă parte, nici Lucian Itu nu poate conta în această toamnă pe atacantul Marcel Domșa care este obligat să suporte o intervenție chirurgicală după ruptura ligamentelor la genunchiul stâng.
Jocul s-a încins după ce în minutul 63 nou-intratul Gilyen a șutat de la marginea careului, la o minge întoarsă de Pîntea, însă înainte Dohotariu putea tranșa soarta jocului dacă făcea 3-0. Egalarea a fost izbutită de Gilyen (85), reluare cu capul la un corner din dreapta executat de Todoran. C. Anghel (90+3) putea da lovitura, dar șutul său a trecut puțin peste,
*Niakate, eliminat în prelungiri
La debutul prelungirilor, Bura, singur în careu (90+2) a fost blocat de Gal. Nebunia a continuat și studenții au reușit o remontada de senzație, cu un voleu extraordinar trimis de Kilyen (103), la centrarea lui Cunțan, iar peste două minute C. Anghel (105) l-a surprins pe Perjeriu cu o lovitură liberă din lateral stânga. Finalul jocului a fost tensionat, iar Niakate a fost eliminat după prima repriză de prelungiri, după un diferend cu P. Păcurar, primind al doilea galben. Imediat în startul reprizei secunde de prelungiri, cugirenii au redus ecartul (107) la autogolul lui R. Popa la șutul lui R. Păcurar.Și aici, în reprizele suplimentare s-a jucat pe muchie de cuțit, CSU făcând 4-2 în primul sfert suplimentar. Au marcat Gilyen (63), Kilyen (85, 103), C. Anghel (105), respectiv Șaucă (31, 43), R. Popa (107, autogol). De la 4-2 s-a ajuns la 4-3, iar în minutul 115, cugirenii au ratat o ocazie imensă prin Vlădia, reluare alături. Dar și Cunțan putea face 5-3 (120)
În urmă cu o săptămână, universitarii au învins net, scor 5-0, pe concitadina CSM Unirea Alba Iulia, care a apelat la o distribuție tânără, iar cugirenii s-au impus la Avrig, scor 4-1.
Sunt 30 de partide în această fază a Cupei României, următorul tur fiind programat peste o săptămână, în 16 august. Ambele combatante își propun calificarea în etapa superioară, chiar dacă se află încă în etapa căutărilor în privința achizițiilor, iar startul oficial al Ligii 3 este programat în ultimul weekend al lunii.
CSU Alba Iulia: Gal – Kilyen, R. Popa, Niakate, Bucurică/ cpt (54, Cunțan) – Pîntea (107, Fofana), Kouadio, C. Anghel, V. Boldea (46, Gilyen) – Bidulescu (54, Trifu), Vasinc (54, Todoran); rezerve D. Maier, Cărăbineanu, Al. Giurgiu, E. Vlad. Antrenor Bruno Vienescu.
Metalurgistul: Perjeriu – Dohotariu, S. Itu (80, Vlădia), V. Popa, Vitinha – Șaucă/ cpt, Selagea, P. Păcurar, Gh. Hăprianu (100, R. Păcurar) – Cîrloanță (71, Bura), Cocan (100, Șuteu); rezerve Csapo, Kiraly, Udrea, L. Itu, Androne. Antrenor Ion Ilie.
Cartonaș roșu: Niakate (105)
Arbitri A. Fodor (Deva), G. Bedohazi, H. Recsenyedi (ambii Sf. Gheorghe) Observator C. Mardan (Făgăraș)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan