Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

Cu 13 echipe la start, Campionatul Munților Apuseni debutează în weekend | Livezile, participantă în premieră

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ediția a 12-a a Campionatului Munților Apuseni va debuta în 15/16 iulie, iar la start nu se va regăsi comuna Lupșa (finalistă anul trecut la seniori), sancționată pentru abateri disciplinare, finalele fiind prevăzute în 6 august.

Noutatea este participarea în premieră a reprezentantei comunei Livezile, antrenor Marius Călușer.

Competiția de fotbal pe teren redus, adresată zonei rurale este organizată pentru două categorii de vârstă, una pentru jucători seniori și una pentru juniori Under 17 (2007 și mai tineri), iar o comună poate participa doar dacă are echipe la ambele categorii. După o pauză cauzată de pandemia de coronavirus, anul trecut, cu 28 de echipe la start, campioane au fost Albac (copii) și Poiana Vadului (seniori, al doilea an la rând), finalele disputându-se la Ciuruleasa.

În 2023 s-au înscris 13 echipe, repartizate în 4 grupe, jocurile urmând să se dispute în weekend.

Program: *grupa A: Poiana Vadului, Sălciua și Avram Iancu (meciurile sunt duminică, 16 iulie, la Poiana Vadului); *grupa B: Sohodol, Bucium și Vidra (duminică, 16 iulie, la Vadu Moților);

*grupa C: Bistra, Roșia Montană, Albac și Livezile (participantă în premieră), cu partide prevăzute sâmbătă, 15 iulie și duminică, 16 iulie, la Bistra;

*grupa D: Vadu Moților, Arieșeni și Ciuruleasa (duminică, 16 iulie, la Vadu Moților).

În faza a doua a grupelor se vor forma două grupe a câte 4 echipe (se califică din faza întâi primele două clasate), după cum urmează: grupa I (A1, B2, C1, D2) și grupa II (A2, B1, C2, D1), cu partide prevăzute în 29 și 30 iulie. Ultimele dispute vor avea loc la Bistra, sâmbătă, 5 august – semifinalele, respectiv duminică, 6 agust, finala mica și finala mare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea