Metalurgistul Cugir, reunire pe 10 iulie | A plecat Haj, a venit Buzducea (Retezatul Hațeg)
Metalurgistul Cugir este prima echipă din Alba care se reunește, întâiul antrenament al verii fiind fixat în după-amiaza zilei de luni, 10 iulie.
“Roș-albaștrii” au profitat de retragerea Retezatului Hațeg din Liga 3 și l-au înregimentat pe mijlocașul Robert Buzducea (25 de ani), existând posibilitatea ca și un alt coechipier al acestuia să fie prezent sub Drăgana (atacantul Alexandru Marcu, fost la Retezatul, va susține probe la CSM Unirea Alba Iulia). În 15 iulie, cugirenii au meci de verificare, cu FC Lopadea Nouă (echipă promovată în Liga 4), următoarea întâlnire amicală fiind cu divizionara secundă CSC Șelimbăr (22 iulie). În program sunt prevăzute dublele cu nou-promovata ACS Mediaș (29 iulie și 19 august) și Jiul Petroșani (5 și 12 august), în acest interval fiind și clasicul cantonament centralizat la domiciliu.
La reunire mai sunt așteptați tineri jucători de la formația secundă a FCU Craiova 1948, echipă unde a activat timp de 7 luni Dragoș Bănică (revenit în staff-ul lui Lucian Itu), dar și albaiulianul Ciprian Selagea (la final de contract, implicat ca antrenor la Optimum Alba Iulia)
În privința lotului de jucători, va rămâne încă un sezon atacantul Ionuț Cârloanță (împrumutat de la CSC Șelimbăr), noutățile propriu-zise numindu-se Alexandru Kiraly (ex-CS Ocna Mureș) și Gheorghe Hăprianu (LPS Sebeș, jucător under). În schimb, Paul Haj și-a încheiat colaborarea cu Metalurgistul Cugir, după un an și jumătate. Mijlocașul din anul 2003 a încheiat capitolul “under”, este student la Cluj-Napoca și ar intenționa să se aplece spre terminarea studiilor superioare (o posibilă destinație ar fi Viitorul Sântimbru, sub comanda lui Adrian Bicheși). Pe de altă parte Mario Boldea (tot la final de contract, oferte de la CS Municipal Unirea Alba Iulia și echipe din Liga 2), este în cantonament centralizat cu divizionara secundă Gloria Buzău
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan