Rămâi conectat

Actualitate

Cum vor fi restituiţi banii pensionarilor, reţinuţi în plus pentru CASS

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă prin care stabileşte cum se vor restitui sumele încasate greşit de stat de la pensionarii cu pensii peste 740 de lei, cărora li s-a perceput o contribuţie de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru întreaga sumă, deşi contribuţia ar fi trebuit să vizeze numai veniturile din pensii care depăşesc 740 de lei. Premierul Victor Ponta a anunţat că, începând cu data de 1 iunie 2012, pensionarii îşi vor recupera, în tranşe lunare egale, contribuţiile încasate “în mod greşit”. În acest sens, Ministerul Muncii a publicat pe pagina sa de internet un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează modul în care se vor face aceste restituiri. Este vorba de proiectul de OUG privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Astfel, potrivit proiectului de act normativ, sumele reţinute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferenţa dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei şi pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra părţii din pensie care depăşeste nivelul de 740 lei, se restituie: a) pentru sumele reţinute în perioada ianuarie-martie 2011, restituirea se realizează în tranşe lunare egale, în perioada iunie-august 2012; b) pentru sumele reţinute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013. Plata către titularii drepturilor de pensii a acestor sume se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni. Proiectul mai stabileşte că, până la data de 25 august 2012, Guvernul trebuie să aprobe graficul şi modalitatea de restituire a sumelor reţinute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012, a căror restituire trebuie să se realizeze până în 31 decembrie 2013. Proiectul de OUG mai prevede că restituirea sumelor percepute greşit pensionarilor se face din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii. De asemenea, se mai precizează în proiect că restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reţinute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, rezultate prin aplicarea procentului de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei şi cele rezultate prin aplicarea procentului de 5,5% asupra părţii din pensie care depăşeşte 740 lei se face prin diminuarea veniturilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi se evidenţiază la o poziţie distinctă de venituri bugetare. În plus, aceste sume se transferă de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în primele două zile lucrătoare ale lunii pentru care se efectuează plata. Reamintim că, prin deciziile nr. 223 şi nr. 224, din data de 13 martie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 259, alin. (2), din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Curtea a constatat că dispoziţiile articolelor amintite din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee Donald Trump, preșesedintele ales al Statelor Unite ale Americii, a anunțat măsurile pe care dorește să le ia încă din prima zi la Casa Albă, din 20 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea