Marşul Unirii, organizat duminică la Alba Iulia: înălţător şi, totodată… dezamăgitor!
După cum anunţam într-o ediţie precedentă a cotidianului nostru, duminică, 13 mai, ora 17.00, la Alba Iulia a fost organizat Marşul Unirii, o manifestare cu caracter patriotic şi apolitic, ca formă de protest faţă de amintirea mizerabilului rapt al Basarabiei prin tratatul de la Bucureşti, din 1812, de la semnarea căruia se împlinesc 200 de ani. La manifestare, ce a fost organizată de Asociaţia „Realitate şi Adevăr” Alba-Chişinău, în ciuda unei ploi mocăneşti ce s-a cernut toată ziua, au participat aproximativ 100 de persoane. Astfel, organizatorilor, în frunte cu preşedintele asociaţiei, domnul Dan Măriuţă, li s-au alăturat patrioţii veterani de la Asociaţia „1 Decembrie 1918, pentru independenţa şi integritatea României”, respectiv ec. Ioan Străjan şi prof. Ilie Furduiu, Liga Studenţilor de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, precum şi reprezentanţii PNL (consilierul local Gabriel Pleşa şi vicepreşedintele Rareş Buglea, nelipsiţi de la astfel de evenimente civice) şi ai PSDM, respectiv candidatul acestei formaţiuni pentru fotoliul de primar al municipiului Alba Iulia, domnul Gheorghe Jibetean. Desigur, cei menţionaţi mai sus au participat ca simpli cetăţeni, fără a-şi aroga vreun merit politic şi ferindu-se de sloganuri. Alături de ei, ca o dovadă a faptului că nu au pierit toţi bărbaţii din ţara asta, s-au aflat câţiva tineri albaiulieni, un grup de mihălţeni tari ca stânca, în frunte cu avocatul Ioan Breazu, un alt grup de ordeni hotărâţi şi unul de vinţeni. Deşi şi-a anunţat prezenţa, Fanfara Centrului Cultural „Lucian Blaga” nu a onorat manifestarea cu prezenţa, dar Centrul „Augustin Bena” şi-a trimis, totuşi, ansamblul folcloric. De menţionat faptul că au venit tulnicăresele, tocmai de la Câmpeni, şi „Mugurii de tezaur”, alături de doamna Leontina Fărcaş.
Manifestarea a constat într-un marş cu un drapel tricolor de mari dimensiuni în frunte, purtat de toţi cei prezenţi, de la Obeliscul lui „Horea, Cloşca şi Crişan, până la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde au avut loc scurte luări de cuvânt (apolitice!) şi un mini-recital folcloric. A fost prezent şi un reprezentant al Arhiepiscopiei de Alba Iulia, în persoana părintelui Alin Albu. Înălţător, cu adevărat, dar şi… dezamăgitor. Ne aşteptam la o mai mare participare, din moment ce sunt atâţia ce folosesc tema patriotismului ca pe o monedă de câştigat imagine proprie, dar care nu au catadicsit să fie prezenţi. Trebuie să recunoaştem, totuşi, că liberalul Gabriel Pleşa a reprezentat cu cinste Consiliul Local Alba Iulia, iar Ioan Bâscă a reprezentat Consiliul Judeţean Alba. Manifestarea va continua în data de 16 mai, ora 15.00, cu depunerea de coroane de flori la busturile marilor patrioţi care au fost Adrian Păunescu şi Grigore Vieru, de către asociaţia organizatoare: „Realitate şi Adevăr”, Alba Chişinău.
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii