Focar de pestă porcină africană, într-o exploatație nonprofesională din vestul țării. Sute de animale vor fi omorâte pentru a izola boala
Focar de pestă porcină africană, într-o exploatație nonprofesională din vestul țării. Sute de animale vor fi omorâte pentru a izola boala
Un focar de pestă porcină africană a apărut într-o exploatație nonprofesională din satul Aluniș, comuna Frumușeni, au anunțat reprezentanții Prefecturii Arad.
Asfel, având în vedere că la câteva exemplare din efectivul de porci dintr-o exploatație nonprofesională din satul Aluniș, comuna Frumușeni, a fost confirmată infectarea cu pesta porcină africană, la propunerea Direcției Santiar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad a aprobat un Plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii.
Printre măsurile aprobate în ședința CLCB de astăzi, 18 august 2023 se află se numără și cea în care toți porcii din exploatație se ucid.
„Se ucid porcii (peste 300 de capete), cu respectarea normelor de bunăstare, sub control oficial și într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane. Se va efectua evaluarea fiecărui animal ucis, în exploatație, date care vor fi înscrise în fișele de evaluare”, se arată în comunicatul celor de la Prefectura Arad.
Cadavrele animalelor ucise și a celor moarte vor fi ecarisate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
„Orice deșeuri susceptibile de a fi contaminate sunt supuse unui tratament de inactivare corespunzător (dezinfecție), precum și toate materialele de unică folosință potenţial contaminate se distrug. Aceste măsuri trebuie aplicate în conformitate cu procedurile din manualul operațional, sub supravegherea medicului veterinar oficial”, mai spun reprezentanții Prefecturii Arad.
Măsuri în mai multe localități din județ
De asemenea, se iau măsuri în zona de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 km, care include și zona de protecție, pe raza localităților Tisa Nouă, Fântânele, Vladimirescu, Mândruloc, Cicir, Sâmbăteni, Păuliș, Zăbrani, Chesinț și Fiscut.
Totodată, circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploatațiilor, sunt interzise, cu excepția aprobării de către D.S.V.S.A. Arad. Această interdicție nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h Traficul rutier de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, s-a deschis, începând cu ora 13.45, potrivit IPJ Sibiu. Șoferii trebuie să fie prudenți în continuare și în contextul viscolului puternic s-a instituit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan