FOTO: Mihaela Blaga (CSU Alba Iulia) – aur, George Cozma (CSȘ Blaj) – bronz, la Naționalele Under 20 de atletism
La Craiova, în prima zi a Campionatelor Naționale de atletism Under 20, doi competitori din Alba, ambii pregătiți de Cristina Man, au urcat pe podium. Mihaela Maria Blaga (CS Universitatea Alba Iulia) a devenit campioană națională în proba de 3000 metri obstacole, cu un timp excelent, personal best (10:20.02), iar aiudeanul George David Cozma (CSȘ Blaj) a luat medalia de bronz în proba de 1500 de metri, cu rezultatul 4:09.99.
În cursa feminină de 5000 metri, Iulia Florina Mărginean (dublă legitimare CSȘ Mediaș/AC “Mica Romă” Blaj) a terminat pe locul secund (timpul 18:14.28).
“Sunt rezultate foarte bune, Mihaela, din nou a reușit un PB, un progres evident, iar în cazul lui George a fost o cursă tactică”, a spus Cristina Man (CSȘ Blaj/ AC “Mica Romă” Blaj).
Mihaela, atletă în vârstă de 19 ani, este la a treia cursă consecutivă în care își depășește cea mai bună performanță (în 21 mai, la etapa întâi a naționalelor de seniori, tineret și juniori, a avut 10:39.06; în 3 iunie, la Campionatele Internaționale ale României – “Iolanda Balaș Soter” a înregistrat rezultatul 10:27.67, medalie de argint)
Mâine, pentru cei doi medaliați sunt probele de 800 de metri (George Cozma) și 3000 de metri (Mihaela Blaga). Tot la 800 de metri va concura Bogdan Mihai Popa (LPS Alba Iulia/CSM Unirea Alba Iulia, antrenor Ana Rodean), iar la startul cursei de 10.000 metri marș se va regăsi Alexandra Maria Cristea (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba iulia, antrenor Gabriel Avram)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat „Fotbal în familie” | 16 echipe participante la turneul organizat de AJF Alba
FOTO: Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat „Fotbal în familie” | 16 echipe participante la turneul organizat de AJF Alba Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat a treia ediție a turneului „Fotbal în familie”. Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Primăria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 5 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene