IPJ Alba: „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”
„Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare” este numele unei campanii naţionale de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislaţiei privind votul ilegal sau mita electorală.
Ieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost lansată şi la nivelul judeţului nostru această acţiune de informare, lansată de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Campania va fi derulată la nivel naţional în perioada 10 mai – 10 iunie, în contextul desfăşurării alegerilor locale ce vor avea loc peste mai puţin de o lună. Judeţului Alba i-au fost repartizate 1.500 de afişe şi 6.000 de fluturaşi.
Materialele campaniei vor fi distribuite de către lucrătorii instituţiilor din subordinea M.A.I. (poliţie, jandarmi, ISU, Instituţia Prefectului).
Pe timpul desfăşurării campaniei electorale şi a alegerilor locale, la nivel judeţean a fost constituit Centru Operaţional de comandă format din reprezentanţii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi care este coordonat de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, chestor principal Ioan Nicolae Căbulea.
Acest Centru are misiunea de a asigura, în sistem integrat, activităţile de coordonare, monitorizare, centralizare şi comunicare a datelor de interes operativ referitoare la misiunile şi activităţile din competenţă. Toate Centrele Judeţene de Comandă sunt coordonate, la nivel central, de Centrul Operaţional de Comandă al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În cadrul aceleiaşi campanii, la nivelul ţării a fost lansat şi site-ul www.votlegal.mai.gov.ro, care conţine informaţii legislative şi ştiri referitoare la acţiunile structurilor MAI privind desfăşurarea procesului electoral. Potrivit IPJ Alba, la nivelul judeţului Alba, pe timpul desfăşurării alegerilor locale vor fi angrenaţi peste 860 de lucrători M.AI.
Astfel, pentru protecţia celor 431 de secţii de votare, vor fi repartizaţi peste 424 de poliţişti, 238 de jandarmi, 200 de lucrători pentru situaţii de urgenţă şi personal din alte structuri. Pentru menţinerea ordinii publice vor fi angrenate 334 efective ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, dintre care 226 poliţişti şi 44 jandarmi.
La aceste misiuni sunt prevăzuţi să participe si poliţişti locali care au atribuţii în localităţile unde aceştia funcţionează să asigure integritatea panourilor şi afişelor electorale amplasate legal. Persoanele care murdăresc, deteriorează sau distrug afişele, bannerele electorale riscă o amendă contravenţională cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei.
Potrivit adjunctului IPJ Alba, Mihai Rus, la alegerile locale din urmă cu 4 ani, la nivelul judeţului, Poliţia a soluţionat şi trimis mai departe Parchetului pentru analiză şi trimitere în judecată, 29 de dosare penale privind infracţiuni legate de procesul electoral. În niciunul din aceste cazuri instanţa nu a pronunţat vreo condamnare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan