Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Corneliu Mureșan, subprefectul județului Alba: „România are un guvern stabil, responsabil și pregătit să răspundă nevoilor societății”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Corneliu Mureșan, subprefectul județului Alba: „România are un guvern stabil, responsabil și pregătit să răspundă nevoilor societății”

Urmare a votului din Parlament, România are un nou prim-ministru, în persoana președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Avem, începând de astăzi, un guvern responsabil, un guvern pregătit cu soluții și proiecte care să răspundă așteptărilor pe care le au românii.

Trei obiective majore stau la baza programului de guvernare al noului Executiv:

– reducerea inflației pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor;
– recalibrarea financiară a unor sisteme publice vitale, precum Educația și Sănătatea;
– creșterea investițiilor publice și private folosind toate fondurile europene accesibile.

România are nevoie de stabilitate și dezvoltare economică, de gestionarea corectă și eficientă a resurselor, de o luptă reală cu corupția din spațiul public, de o reașezare a întregului aparat administrativ pe baze și principii corecte, astfel încât românii să trăiască mai bine în țara lor.

De asemenea, noul guvern social-democrat va urmări promovarea principiului de ECHITATE în plan social și economic, susținerea PRODUCȚIEI ROMÂNEȘTI și absorbția accelerată a FONDURILOR EUROPENE din PNRR și din fondurile de coeziune.

Alianța politică dintre PSD și PNL este, fără îndoială, una de conjunctură, care nu are la bază viziuni și ideologii comune. În același timp, această alianță este formula de care România avea și încă are nevoie. Într-o perioadă de cumpănă și cu multe provocări, marcată de un conflict militar într-o țară vecină, de recesiune și crize economice care s-au suprapus unei pandemii, PSD a dat dovadă de responsabilitate și maturitate politică, asumându-și alianța cu PNL și actul guvernării, asigurând stabilitate și predictibilitate.

Sunt multe lucruri care ne diferențiază și au fost multe compromisuri care au stat la baza acestei alianțe, însă niciun compromis nu e prea mare dacă rezultatul este în interesul cetățeanului.

Votul din Parlament și instalarea unui nou guvern, condus de un social democrat, este dovada că această alianță funcționează, în ciuda unor sincope la nivel local, cum este și cazul județului Alba.

Aici, din păcate, PNL Alba este nu doar rupt de interesul cetățeanului ci pare de-a dreptul deconectat de la realitate. PNL Alba nu mai este de mult un partid politic responsabil. Tot ce fac astăzi peneliștii în Alba arată că avem de-a face cu o gașcă arogantă, cu un sindicat al intereselor ce a transformat județul în propria feudă.

Nu trebuie să privești decât la conducerea PNL Alba, ori la câteva instituții publice ori companii de stat cheie, precum APA CTTA, ca să înțelegi că PNL Alba este o organizație feudală, caracterizată de pile, sinecuri și nepotisme, al cărei singur scop este accesul nemijlocit la banul public.

Județul Alba se confruntă cu deficiențe majore, între care transportul public de persoane, educația, dezvoltare teritorială unitară, sănătatea, incluziunea socială ori mediul, probleme pentru care social democrații din Alba avem soluții. Din păcate, toate propunerile și proiectele venite de la noi au fost ignorate de PNL Alba, pentru că punerea lor în aplicare ar fi adus beneficii doar cetățenilor, în timp ce lor, jupânilor și vătafilor de partid, nu le-ar fi „picat” nimic.

Corneliu Mureșan, secretar executiv PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Echipamente digitale pentru școala gimnazială „Simion Lazăr” din Lunca Mureșului: Investiție de peste 90.000 de lei 

Bera Larisa

Publicat

în

Echipamente digitale pentru școala gimnazială „Simion Lazăr” din Lunca Mureșului: Investiție de peste 90.000 de lei Administrația comunei Lunca Mureșului, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea infrastructurii digitale a școlii gimnaziale „Simion Lazăr”.  Citește și: Modernizarea și reabilitarea energetică a dispensarului uman din comuna Șpring, printr-o finanțare PNRR. Licitația […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea