China, un univers fascinant de cultură şi civilizaţie
La Institutul „Confucius” din Sibiu şi-a lansat doamna prof. univ. dr. Elena Macavei lucrarea „China un univers fascinant de cultură şi civilizaţie”. Într-o atmosferă caldă şi interesantă, creată de prezenţa unor distinse personalităţi chineze şi române, s-a făcut prezentarea cărţii. Moderatorul discuţiilor a fost directorul Institutului „Confucius”, domnul Song Shaofeng, cetăţean chinez, care a învăţat limba română ca şi ceilalţi profesori chinezi de la acest institut.
Vorbind despre lucrare, prof. univ. dr. Dumitru Pop-Ciocoi (membru fondator al Institutului „Confucius” din Sibiu, în perioada în care a ocupat funcţia de rector al Universităţii „Lucian Blaga”) a arătat că „nu este o carte afectată de stilul academic, nu e o carte a unor impresii de moment, căci doamna Elena Macavei, personalitate recunoscută, a citit despre China, apoi a vizitat China”.
Excelenţa Sa, Liu Zengwen, ambasadorul RP Chineze la Bucureşti afirma despre lucrarea doamnei Elena Macavei că „…această carte reprezintă o înţelegere profundă a dumneavoastră (adică a doamnei Elena Macavei) asupra culturii şi civilizaţiei chineze. Cartea reprezintă o poartă pentru poporul român de a face cunoştinţă cu China”.
Citind cartea îţi poţi da seama că nu este un simplu jurnal de călătorie, ea a apărut în urma unei serioase şi profunde documentări despre istoria culturală şi civilizaţia celui mai numeros popor din lume. Stilul în care este scrisă cartea vine dintr-o adâncă şi bogată cultură ce o deţine autoarea, dar şi dintr-o extraordinară capacitate de a sistematiza, de a esenţializa, de a exploata la maximum esenţializarea. Domnia sa s-a apropiat cu respect şi cu admiraţie de istoria, cultura şi civilizaţia chineză.
Amintim cititorilor noştri şi câteva dintre cele mai vechi descoperiri care îi sunt atribuite Chinei: ceramica, ţigla, porţelanul, mătasea, hârtia, tuşul, scrisul, praful de puşcă, moara cu apă, seismograful, telescopul, magnetul, tiparul şi abacul. Tot în China au apărut tehnicile şi tehnologiile prelucrării jadului, producerii porţelanului, fontei, oţelului, forării petrolului, construirii digurilor, templelor, palatelor. Să nu uităm că au construit submarine sofisticate, noi modele de vase de război, sisteme de orbire a sateliţilor americani.
În timp ce America (locul de pornire a crizei economice) şi Europa suferă consecinţele economice şi sociale ale acestei crize înfiorătoare, China înregistrează succese economice. Banca Mondială a estimat în 2009, creşterea economică a Chinei de 7,2%, iar creşterea a fost de 8,4%. Deşi este criză economică mondială, China a devenit cel mai mare exportator mondial (cel mai mare producător de autovehicule din lume, fiind întrecut de SUA şi Japonia). Economic, mediatic, tehnologic, China concurează cu SUA şi timpul trece în favoarea Chinei.
Eva HANĂŞ, institutor, Sebeş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață. Un pericol pentru participanții la traficul rutier, se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918