Un bărbat din Crăciunelu de Jos, reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de restricție pe care îl primise cu câteva ore în urmă
Un bărbat din Crăciunelu de Jos, reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de restricție pe care îl primise cu câteva ore în urmă
Un băărbat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de restricție pe care îl primise cu câteva ore în urmă.
Potrivit IPJ Alba, la data de 20 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, cu privire la faptul că atât el, cât și mama sa, în vârstă de 54 de ani, au fost amenințați de tatăl său.
Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau în curtea imobilului comun, din localitatea Craciunelu de Jos, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, bărbatul, de 65 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, şi-ar fi amenințat fiul și soția.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatului i-a fost interzis să se apropie de fiul și de soția sa.
În cursul aceleiași zilei, bărbatul s-ar fi întors la domiciliu, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis. Bărbatul de 65 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiștii din Blaj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Blaj.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor amenințare și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii