APEL UMANITAR| Iannis, băiețelul din Sebeș care a suferit un accident vascular cerebral la 4 ani, are nevoie de 20.000 de euro pentru a duce o viață cât de cât normal
APEL UMANITAR| Iannis, băiețelul din Sebeș care a suferit un accident vascular cerebral la 4 ani, are nevoie de 20.000 de euro pentru a duce o viață cât de cât normal
Pentru Iannis Darian Budușan, un băiețel în vârstă de 12 ani și jumătate, din Sebeș, viața este o provocare continuă. La 4 ani a suferit un accident vascular cerebral, care i-a schimbat modul de a trăi pentru totdeaua. Medicii au susținut că este un caz unic în România și unul dintre 4-5 cazuri din Europa.
Extrem de rar se întâmplă ca un copil să aibă un accident vascular la o asemenea vârstă. Băiețelul a stat o lună de zile în comă, a suferit o operație la spitalul pentru copii din Târgu Mureș, apoi, o altă operație, pentru reconstrucția craniului, în 2016, la un spital specializat din Barcelona, Spania. Medicii i-au refăcut craniul dintr-un coral marin, o operație derulată în premieră, respective un țesut viu care se dezvoltă odată cu evoluția în vârstă a băiatului.
Banii sunt necesari pentru un tratament la o clinică din Barcelona, unde trebuie să fie operat pentru alungirea piciorului stâng, pentru a îi oferi lui Iannis șansa la o viață normală.
Familia a făcut eforturi financiare uriașe pentru a putea să suporte costurile operației din Spania. Au vândut proprietăți și s-au împrumutat de la prieteni. Operația trebuia să coste 75.000 de euro, dar spitalul a făcut o reducere la jumătate din sumă. Diagnosticul lui Iannis este unul șocant pentru orice om: Hemipareză spastică st. post AVC, Epilepsie simptomatică, Pareză facială de tip central stâng, deficit funcțional sever, Tulburare de afecțiune și comportament, Trombofilie, Scolioză. Cu toate acestea, părinții se străduiesc ca Iannis să aibă o viață cât mai aproape de normalitate, el fiind elev în clasa a cincea la o școală din Sebeș. Mama acestuia a reunțat la serviciu pentru a fi tot timpul cu el. Costurile lunare cu toate serviciile de care are nevoie Iannis Budușan se ridică la suma de aproximativ 1.000 de euro.
Piciorul stâng, mai scurt cu patru centimetri
Pentru că, practic, jumătatea dreaptă a creierului lui Iannis este atrofiată, în decursul anilor au apărut alte probleme grave. Piciorul și mâna stângă nu s-au mai dezvoltat normal, astfel încât băiețelul are mari probleme de deplasare. Piciorul stâng este mai scurt cu patru centimetri față de dreptul. Părinții lui Iannis au primit o nouă speranță de la spitalul din Barcelona, unde problema poate fi rezolvată. Pentru aceasta, însă, are nevoie de un tratrament care costă 20.000 de euro. Familia băiatului a ajuns, însă, în situația în care nu mai au de unde să asigure această sumă importantă. Au înființat o asociație prin intermediul căreia speră ca până la jumătatea lunii iunie 2023 să adune suma necesară pentru a putea urma tratamentul din Spania. Următorul pas spre independența lui constă în două operații costisitoare: una pentru lungirea osului piciorului stâng iar cea de a două pentru ligamentoplastia mâinii stângi, operații realizabile doar la Barcelona.
Cei care doriți să luați parte la povestea lui și să faceți posibilă realizarea acestor operații, puteți să îl susțineți prin donații în următoarele conturi:
Asociatia Life Can Bloom Again, Banca Transilvania,
cont RON: RO82 BTRL RONC RT03 9337 7801;
cont EURO: RO32 BTRL EURC RT03 9337 7801.
Persoană de contact: Liviu Budușan: 0745 967812
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un bărbat din Sebeș și-a bătut soția până a băgat-o în spital, pe fondul infidelității. Copiii familiei au anunțat autoritățile
Un bărbat din Sebeș și-a bătut soția până a băgat-o în spital, pe fondul infidelității. Copiii familiei au anunțat autoritățile Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce în luna iunie 2024 și-a bătut cu bestialitate soția până a băgat-o în spital. Victima a necesitat 45-50 de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii