Weekend-ul derby-urilor “de Alba” în eșalonul terț: CSU Alba Iulia – CS Ocna Mureș, sâmbătă, pe “Cetate”
Al doilea derby “de Alba” din weekend, în etapa a 5-a a play-out-ului Seriei 9 din Liga 3, se dispută sâmbătă, la ora 17.00, pe “Cetate” între CS Universitatea Alba Iulia (locul 5, 28 de puncte) și CS Ocna Mureș (poziția a 9-a, cu 10 “lungimi” în spate).
Conjudețenele se înfruntă prima dată în 2023, după ce în toamna trecută au remizat alb (în septembrie), iar universitarii s-au impus în orașul salin (3-2, în noiembrie). Combatantele vin după serii pozitive, cu amfitrionii ce nu au pierdut de două întâlniri, în vreme ce ocnamureșenii au reușit, după foarte mult timp, să lege două victorii consecutive (3 meciuri adjudecate din 4) și să predea “lanterna roșie”. Și așa însă vizitatorii sunt cu cuțitul la os și amenințați cu retrogradarea la finele celui de-al 3-lea sezon succesiv pe a treia scenă, având de recuperat 7 puncte față de Viitorul Cluj (ocupanta poziției salvatoare), iar punctele puse-n joc pe arena albaiuliană au importanță extremă pentru elevii lui Roman. Urmează o săptămână încărcată, cu “intermediară”, meciuri decisive pentru ocnamureșeni (marți, acasă cu Avântul Reghin, respectiv sâmbătă “finala” cu Viitorul), în vreme ce nou-promovata întâlnește clujenele (în 3 mai, Viitorul, în deplasare; sâmbătă, 6 mai, Sănătatea, acasă).
“Vrem să continuăm seria de rezultate pozitive și ne propunem să luăm toate punctele. Am încredere în noi, nu avem nimic de împărțit cu CS Ocna Mureș, nu sunt ambiții suplimentare”, a spus Mihai Manea, fost “principal” la ocnamureșeni în 2018/2019, când s-a consemnat precedenta retrogradare din Liga 3.
Acesta are sub comandă 3 foști echipieri ai oponenților, D. Cunțan, Vasinc și Paleoca (ultimi doi înregimentați în iarnă). Vor lipsi de la gazde Amihăesei – suspendat, Al. Albu – indisponibil de durată, iar Frențiu și Bucurică sunt incerți (accidentări). De partea cealaltă, cu excepția lui Al. Kiraly, CS Ocna Mureș are tot lotul valid, o premieră în această primăvară.
“Va fi o săptămână decisivă în ceea ce ne privește, ne jucăm salvarea în aceste 3 meciuri. Suntem pe un trend ascendent, avem un moral bun și vizăm a treia victorie la rând, dar în primul rând important este să nu pierdem. Din această nouă «finală» trebuie să scoatem maximum”, a spus Dan Roman
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – „U” NTT Data Cluj 3-0 | Victorie de serviciu pentru echipa din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj – „U” NTT Data Cluj 3-0 | Victorie de serviciu pentru echipa din „Mica Romă” Volei Alba Blaj, vicecampioana României, s-a impus fără emoții în „Alba Blaj” Arena, scor 3-0 (25-15, 25-9, 25-13), în disputa cu „U” NTT Data Cluj, penultima clasată din ierarhie (un singur joc adjudecat), meci contând pentru etapa […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 11 ore
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!