Schimbări majore la obţinerea permisului. Cum se va susține proba practică de acum
Schimbări majore la obţinerea permisului. Cum se va susține proba practică de acum
Recent, Codul Rutier a fost schimbat, după ce Guvernul a adoptat hotărârea nr. 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România.
Noile reguli te pot lăsa fără permis rapid ori poți primi o amendă usturătoare pentru lucruri banale, în aparență. În noul cod rutier, retragerea permisului de conducere poate fi dispusă de poliţist în cazul în care acesta are probe sau indicii temeinice că un şofer a consumat alcool sau substanţe interzise, iar acesta refuză testarea în vederea stabilirii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive.
Schimbări importante la obținerea permisului de conducere
Însă, mai mult decât atât, o propunere legislativă depusă în Parlament prevede schimbări importante la obținerea permisului de conducere.
Așadar, potrivit propunerii legislative, examinatorii nu vor mai fi cadre MAI, vor fi civili, asta pentru a mai reduce din deficitul de polițiști care a dus la programarea examenelor practice la 6 luni după examenul teoretic, scrie EVZ. De asemenea, instructorul va fi cel care va sta, în timpul examenului, în dreapta elevului. Polițistul va fi și el prezent în mașină, dar va sta pe bancheta din spate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii