FOTO| Expoziție de obiecte hand-made cu tematică pascală realizate de persoanele cu dizabilități din Alba Iulia
FOTO| Expoziție de obiecte hand-made cu tematică pascală realizate de persoanele cu dizabilități din Alba Iulia
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia organizează, în aceste zile, în centrul comercial Alba Mall, expoziția ,,Frumusețea Voinței”. Aceasta cuprinde tablouri cusute, ouă pictate manual, coșulețe dar și obiecte decorative cu tematică pascală. Expoziția este și cu vânzare, iar cei interesați își vor putea achiziționa obiecte „handmade” și, totodată, vor sprijini activitățile persoanelor cu dizabilități din cadrul Centrului.
„Expoziția pe care o prezentăm în aceste zile are ca scop promovarea abilităţilor artistice ale persoanelor cu dizabilități. În cadrul activităţilor de terapie ocupațională, beneficiarii centrului nostru au realizat diverse obiecte decorative specifice Sfintelor Sărbători de Paști prin care doresc să fie vestitorii primăverii în sufletele celor care vor dori să admire și să se bucure de rezultatele muncii lor”, a precizat Alexandra Aloman, asistent social în cadrul centrului de zi.
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative, pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba. Centrul funcționează din anul 2008 în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, și cu Consiliul Județean Alba, prin DGASPC Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă”
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă” Asociația Română a Apei – ARA, Organizaţie non-guvernamentală (ONG), ce reunește profesioniștii din domeniul apei, experți în cercetare, reglementare și producători face precizări cu privire la creșterile de tarife la apă și apă uzată. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor