Cupoane de călătorie 2023 pentru pensionari, preschimbate cu bonuri pentru alimente: Propunere în Parlament
Cupoane de călătorie 2023 pentru pensionari, preschimbate cu bonuri pentru alimente: Propunere în Parlament
Propunere în Parlament în beneficiul pensionarilor care nu îşi folosesc cupoanele de călătorie.
Deputatul Gabriel Zetea îi transmite ministrului Muncii, Marius Budăi, o propunere în beneficiul pensionarilor. Iată textul interpelării adresată ministrului:
„La ultima întâlnire pe care am avut-o cu Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Maramureș, reprezentanții vârstnicilor din județ m-au mandat să vă rog să vă aplecați și mai mult privirea spre problemele cu care părinții și bunicii noștri se confruntă și să identificați, alături de decidenți, soluții care să vină și mai mult în sprijinul acestei categorii sociale.
În calitate de parlamentar de Maramureș vin spre dumneavoastră, domnule ministru, cu rugămintea de analiza propunerile pe care pensionarii maramureșeni le fac și, dacă este posibil, să inițiați măsurile ca aceste propuneri să poată fi concretizate. Cea mai arzătoare problemă rămâne, așa cum știm cu toții, contravaloarea punctului de pensie. Dorința pensionarilor este ca valoarea acestui punct să echivaleze cu 45% din salariul mediu brut pe economie, iar prin majorările succesive care au fost făcute, am convingerea că, în viitor, vom reuși să aducem pensiile românilor la un nivel tot mai ridicat, care să ofere fiecărui român siguranța unui trai mai bun.
O a doua propunere este cea privind eliminarea inechităților în sistemul public de pensii, fapt care, potrivit Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Maramureș s-ar putea realiza prin recalcularea tuturor pensiilor în conformitate cu Legea 127/2019. Potrivit reprezentanților vârstnicilor, calculul pensiilor în anul 2023 cu indicele de corecție 1,41 produce și alte inechități pe lângă cele existente în sistemul public de pensii.
A treia propunere a pensionarilor este ca noua lege a pensiilor să fie unică și valabilă pentru toate categoriile de sociale, iar până la atingerea acestui deziderat se propune aplicarea sistemului progresiv de impozitare. Alte probleme care preocupă pensionarii și soluțiile care ar putea fi aplicate în cazul lor fac referire la cupoanele de călătorie neutilizate, care ar putea fi compensate cu bonuri valorice pentru alimente dar și la prețul biletelor de tratament care ar putea include, în costul lor, și transportul în/din stațiune. Domnule ministru, anual, în România se aruncă peste 2 milioane de tone de mâncare. În acest sens s-ar putea găsi o variantă ca aceste produse să fie comercializate la un preț modic în supermarket-uri sau să fie donate cantinelor sociale, iar beneficiarii să fie cei mai năpăstuiți dintre români. În ceea ce privește cupoanele de călătorie, pensionarii arată că nu toți beneficiarii sistemului public de pensii ajung să le folosească, fapt pentru care se propune ca, la final de an, contravaloarea acestor tichete să fie compensată cu bonuri valorice pentru alimente.
Nu în ultimul rând, în comunitățile din mediul rural sunt tot mai puțin medici, iar multe persoane sunt private de șansa la un tratament pentru că cel mai apropiat spital este la o distanță de zeci de km. În acest sens, domnule ministru, poate există o variantă de impulsionare a cadrelor medicale care acceptă să lucreze în aceste localități, prin oferirea unor stimulente financiare.
În speranța că îmi veți răspunde punctual la propunerile transmise, pentru a putea, la rândul meu, să transmit mesajul domniei voastre pensionarilor din Maramureș, vă asigur de întreaga mea prețuire și vă felicit pentru munca pe care o depuneți cu profesionalism în fruntea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii