Comunicat de presă| PNL Alba Iulia: Suntem gata să începem discuții cu privire la un buget realist, pentru albaiulieni
PNL Alba Iulia: Suntem gata să începem discuții cu privire la un buget realist, pentru albaiulieni
Propunerea de buget local, pentru anul 2023, făcută de primarul Gabriel Pleșa, nu a obținut voturile necesare pentru a fi adoptată.
În principal, lucrul acesta s-a întâmplat deoarece domnul Pleșa nu doar că nu a reușit să convingă majoritatea consilierilor locali că acest buget e doar o farsă a cifrelor ticluite, dar nici măcar nu a stat de vorbă cu aceștia. O lipsă de comunicare totală!
PNL Alba Iulia și-a exprimat clar punctul de vedere, cu mai multe zile înaintea acestei ședințe. Prin urmare, ar fi putut avea loc discuții. Domnul Pleșa nu înțelege că dânsul este cel care prezintă bugetul, prin urmare este normal ca tot el să invite reprezentanții albaiulienilor la discuții. Chiar după acest vot, atitudinea edilului ar fi fost de dorit să se îndrepte spre conciliere și dialog. În schimb, dânsul amenință pe toată lumea, pornind de la aparatul propriu – despre care nu înțelegem ce vină poartă, până la cei care nu i-au trecut bugetul. Prezintă publicului o suită de scenarii catastrofice și bazaconii, legate de posibila blocare a orașului și alte șantaje emoționale, care ar fi trebuit să-i sperie pe cei care au analizat realist situația. Nu, orașul nu se va bloca! Conform legii, finanțarea este asigurată în limitele bugetului de anul trecut. Domnul Pleșa se poate speria doar în situația în care admite că totul e un balon de săpun și că nu există banii care să asigure funcționarea. Pericolul este tocmai în faptul că, duse peste termene, toate aceste proiecte vor costa albaiulienii milioane de euro. În mod clar, suntem în situația ca, pentru prima dată la Alba Iulia, proiectele europene să nu fie finalizate. În rest, lucrurile sunt cunoscute de toți cei care au habar de administrație publică.
Da, este regretabil că nu avem un buget votat încă din ianuarie, dar este preferabil să avem o întârziere care să ne ducă la o variantă de buget onestă, nu la o ieșire în aplauze cu pretenția celui mai mare buget. Pentru că, atunci când nu cheltui bani europeni în doi ani și-i muți, din pix, în al treilea, nu e un fapt pozitiv. Arată doar că n-ai făcut nimic, dând vina pe alții, dar pretinzi că te dai peste cap și să rezolvi tot în câteva luni. Fără să ai planuri clare despre cum vei asigura front de lucru și bani lichizi.
Dincolo de confruntarea politică, pe care nimeni n-a provocat-o de dragul de a exista una, ne dorim ca domnul primar să nu zăbovească prea mult în zona acuzațiilor și lamentărilor, a timpului pierdut degeaba. E nevoie de responsabilitate și dialog, pe care noi le pretindem de la colegii din toate partidele și reprezentanții albaiulienilor în Consiliul Local, pentru ca o nouă variantă de buget, analizată corect, să fie votată. Episoade, ca cel al completării peste noapte și fără discuții, cu amendamente inspirate din punctul de vedere al PNL și semnate de un singur inițiator în cadrul comisiei de specialitate nu sunt asumării responsabile ci doar trucuri ieftine.
Prin urmare, acest vot de blam cu care primarul Pleșa a fost confruntat este răspunsul firesc la o temă mult prea serioasă pentru a fi trecută cu vederea din bună conviețuire politică.
PNL Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii