FOTO| Cei mai pasionați elevi în ale roboticii s-au întâlnit la BLAJ: Colegiul Național „I.M. Clain” a fost gazda unui concurs care a reunit 13 echipe
Cei mai pasionați elevi în ale roboticii s-au întâlnit la BLAJ: Colegiul Național „I.M. Clain” a fost gazda unui concurs care a reunit 13 echipe
21 ianuarie 2023 a fost ziua în care Colegiul Național „I.M. Clain” din Blaj a fost gazda concursului de robotică organizat de echipa RUBIX a școlii, care a reunit 13 echipe de robotică și peste 170 de participanți, într-o atmosferă competitivă de impact.
Organizarea evenimentului RUBIX Demo 5.0 a creat pentru toți o experiență de neuitat, aducând cu sine emoția, dăruirea, empatia, colaborarea și, nu în ultimul rând, distracția, într-o formulă care a reușit să spargă barierele ineditului.
„Am reușit să aducem buna dispoziție atât participanților, cât și invitaților, prin muzică, fotografie, dans, oferindu-le o atmosferă destinsă, exuberantă, care a asigurat, alături de dinamica meciurilor, suspansul punctajelor şi susținerea galeriei, reușita evenimentului.”, se arată în comunicatul redactat de reprezentanții echipei, pentru ziarulunirea.ro
Felicitări atât echipelor care au reușit performanța de a se clasa pe primele 3 locuri, SNGine, RoboPapiu și PHOENIX, dar și tuturor echipelor participante care au avut o evoluție remarcabilă în această competiție, toate meciurile stârnind odată cu ele, bucuria de a câştiga sau a evolua!
Reușita acestui eveniment major s-a datorat şi membrilor RUBIX Alumni şi juniorilor echipei noastre, care au dat dovadă de implicare şi spirit de echipă, ducând alături de noi acest Demo pe culmile succesului.
Le mulțumim şi suntem mândri de faptul că, şi de această dată, am avut parte de susținerea mentorilor noştri, prof. Romanța Ghiță, prof. Alexandra Boboia Băcilă şi prof. Ioan Ghiță, conducerii colegiului nostru, director Ana-Maria Comșa și director adjunct Ana Marcu, sponsorilor evenimentului: Bosch Automotive Blaj, Star Assembly, Yonder, Fabris Impianti și Aroma Star, autorităților locale reprezentate de doamna viceprimar Livia Mureșan, și suntem, de asemenea, recunoscători tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea acestui eveniment care a reușit să inspire, cu adevărat, valorile FIRST.
Iată și câteva dintre cuvintele participanților care ne-au oferit feedback „la cald”, imediat după terminarea evenimentului organizat de noi:
„Felicitări! Ne-a plăcut tot”. (membru al echipei LTASrob)
„Super 5 stele! Ne-a plăcut totul” (echipa RoboPapiu)
„A fost interesant, ne-am simtit bine. Acest Demo ne-a ajutat să vedem imperfecțiunile robotului. Sperăm să ne revedem cât mai curând” (echipa The Resistance RO 186)
„O experiență fantastică, atmosferă și comunitate minunată:) Relația dintre echipe, organizarea bine realizată”. (membru al echipei LTASrob)
„O organizare foarte bună, ne bucurăm că am participat”. (membru al echipei Phoenix)
„Un eveniment reușit. Mi-a plăcut absolut tot, inclusiv persoanele”. (membru al echipei LTASrob)
„A fost foarte bine organizat! Meciurile au avut ritm bun în desfășurare. Totul a fost foarte bine. Aaa, și multumim pentru masă! Ne-a plăcut că am avut teren de exercițiu. Că gazdele au fost foarte amabile si întelegatoare. Și muzica ne-a plăcut!” (echipa Hardwired)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii