Fabricile de armament și muniție din Cugir vor fi prezente la Târgul din Las Vegas: Peste 150 de producători, din lume, vor participa
Fabricile de armament și muniție din Cugir vor fi prezente la Târgul din Las Vegas: Peste 150 de producători de arme și muniție vor participa
Oraşul american Las Vegas va fi, timp de 4 zile (17-20 ianuarie), gazda celui mai mare târg de armament din lume, eveniment ce are loc anual în această perioadă a anului în Statele Unite.
Expoziţia se numeşte “Shot show” şi este organizată de “National Shooting Sports Foundation”, o organizaţie care include producători, distribuitori, organizaţii sportive şi media din industria de armament. Târgul beneficiază de prezenţa a peste 150 de mari producători de arme, muniţie şi obiecte conexe utilizate la vânătoare din lume.
Produsele Fabricii de Arme Cugir vor fi prezente pe standurile expoziției prin intermediul partenerului de afaceri american, compania Century Arms International, care achiziţionează de la Cugir arme de vânătoare şi de tir sportiv.
Colaborarea dintre cele două societăţi datează de circa 20 de ani şi a implicat până în prezent contracte de zeci de milioane de dolari. Potrivit surselor, în cadrul întrevederilor cu partenerii americani vor avea loc discuţii legate de continuarea colaborării pe viitor pentru reînnoirea contractelor aflate în derulare, precum şi purtarea de negocieri despre fabricarea de noi tipuri de arme la Cugir, care sunt cerute pe piaţa civilă americană.
După cum am aflat, la eveniment vor lua parte, pe lângă reprezentanți ai Ministerului Economiei și Romarm, și două delegații reprezentând Uzina Mecanică și Fabrica de Arme Cugir.
O delegație va fi condusă de ing. Mircea Trifan (director general Uzina Mecanică), iar cealaltă, de ing. Grațian Duma (director general Fabrica de Arme).
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Expoziția „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”: Imaginile ilustrează etape importante ale transformării orașului
FOTO | Expoziția „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”: Imaginile ilustrează etape importante ale transformării orașului Cu ocazia Zilei Naționale a României, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost vernisată expoziția de fotografii intitulată „Alba Iulia – piatră cu piatră, calea spre prezent”. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Actualitateacum 3 ore
12 decembrie 1916: Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia