Aventura unui bărbat din ALBA cu un card de credit la BCR: Cumpărături „fantomă” în Singapore, Indonezia şi Franţa
Aventura unui bărbat din ALBA cu un card de credit la BCR: Cumpărături „fantomă” în Singapore, Indonezia şi Franţa
Preşedintele Asociaţiei de Turism şi Ecologie Trascău din Zlatna, şi angajat al CJ Alba, Adrian Puiuleț, afirmă într-o postare pe reţelele sociale că a avut parte de peripeţii cu un card de credit la BCR, bancă cu capital austriac.
Bărbatul spune că s-au cheltuit 1700 lei de pe card, pentru cursuri de dans în Franţa şi cazări în Indonezia, deşi el nu le-a accesat.
„Poveste de prost. Adică io, în acest caz.
Ne amintim toți, cu drag sau mai puțin drag, când BCR-ul a abandonat Zlatna. În consecință, am abandonat și eu BCR-ul și am trecut la altă bancă. Și aici apare și prostia. Din grabă sau mno, cu gândul la altceva, am păstrat în continuare cardul de credit. Pentru situații neprevăzute, să ai pe ce pune mâna. L-am primit și l-am introdus în portofel, unde a rămas până ieri. Nu tu cumpărături fizice sau online, nici măcar nu am răzuit parbrizul mașinii, cum mai obișnuiesc cu alte carduri.
Și mno, apare surpriza, mai ceva ca la surprize-surprize. Mă știu un om cu viață destul de simplă, dar se vede că sunt mult mai sofisticat.
Conform cardului de credit, în iulie am binevoit să iau niște lecții de dans prin Franța. Lecții pe care se pare că le-am absolvit cu brio, pentru că în august îmi plăteam NETFLIX-ul în Singapore. E și normal, dacă mergi destul de mult într-un loc, trebui să îți faci timp și pentru un film.
Este evident că eram plictisit, așa că am dat o fugă până în Sydney, la Hotel Tonight Fame (v-am spus ca sunt sofisticat) apoi puțin prin Indonesia, la un hotel ceva mai amărât, dar cu o priveliște cum rar găsești. Și unde se putea dansa, dacă tot eram proaspăt absolvent. Pe banii mei, pe muzica mea, dhe…
Bhă, dacă era Roma sau Praga nici nu mă supăram.
Acum aștept. Am convenit cu cei de la BCR, ori să îmi returneze banii ori, pe banii lor, să recreăm traseul „crimei” , pentru că doar așa putem înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat!
Că de ridicat din umeri sunt sătul”, a scris Adrian Puiuleţ pe Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act