Comunicat de presă| Proiect al PSD Alba Iulia: Scutire de impozit pentru proprietarii apartamentelor care și-au izolat blocurile pe banii lor
Proiect al PSD Alba Iulia: Scutire de impozit pentru proprietarii apartamentelor care și-au izolat blocurile pe banii lor
Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune un proiect de HCL prin care toți proprietarii de apartamente din blocurile care au fost izolate termic pe cheltuiala lor să beneficieze de o scutire de impozit, pentru aceste locuințe, între 5 și 10 ani.
Propunerea a survenit în urma unei ședințe de lucru la care au participat președintele PSD Alba Iulia, Călin Matieș și consilierii locali social-democrați (Narcisa Bucureștean, Bogdan Medrea, Alin Stanciu), în contextul în care la nivelul municipiului există inechități legate de acest aspect. Pe de o parte, sunt albaiulieni care și-au izolat blocurile pe banii lor și, pe de altă parte, există astfel de imobile izolate din fonduri europene. De asemenea, alte blocuri urmează a fi reabilitate cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Cu această ocazie, salutăm anunțul cu privire la accesarea unor fonduri prin PNRR, destinate reabilitării și creșterii eficienței energetice a clădirilor de învățământ și rezidențiale. Izolarea blocurilor din Alba Iulia trebuie să fie o prioritate a administrației locale, nu doar o întâmplare fericită a PNRR.
Planul Național de Redresare și Reziliență este, fără îndoială, un instrument prin care trebuie accesate cât mai multe fonduri, însă el nu trebuie și nu poate să stea, singur, la baza dezvoltării unei comunități. Nu doar că nu este sustenabil, fiind un plan de finanțări limitate, atât ca sume cât și în timp. Administrația publică trebuie să găsească soluții pentru a completa aceste finanțări, pentru a nu rezuma investițiile la aceste fonduri.
De asemenea, reabilitarea termică a blocurilor din Alba Iulia nu trebuie să fie o activitate care se aplică „pe ici, pe colo”, și doar atunci când se nimerește să prindem o finanțare, ci trebuie să fie un plan pe termen scurt și mediu al orașului. Toate blocurile din Alba Iulia, care nu au fost încă reabilitate termic, trebuie să treacă prin acest proces.
Sperăm că, în timpul scurt pe care îl mai are la dispoziție, primarul Pleșa – alături de actuala majoritate din Consiliul Local – va întocmi un plan realist în ce privește acest obiectiv, pe care noi îl considerăm prioritar pentru oraș. Avem nevoie de un astfel de plan, la baza căruia să stea o analiză clară a situației și o evaluare a ce înseamnă costurile pe care le implică un astfel de plan. Și, bineînțeles, un plan concret, bine limitat în timp, pentru atingerea acestui obiectiv.
Locuitorii din Alba Iulia nu pot să stea la mâna hazardului, așteptând ca primarul Pleșa să aibă noroc de încă un proiect cu bani europeni, și încă unul, până când locuința lor va fi prinsă în lista cu câștigători.
În același timp, așa cum am subliniat în primele rânduri, Primăria nu poate să facă abstracție de la faptul că multe blocuri din Alba Iulia au fost deja izolate termic, de către cetățeni, cu fonduri proprii. Oamenii care au făcut investiții din banii lor, fără să mai aștepte ca primarul să anunțe un nou proiect câștigat prin PNRR, trebuie să beneficieze de facilități pentru aceste investiții. Și, de aceea, echipa PSD Alba Iulia va solicita scutirea impozitului datorat, pentru proprietarii acestora apartamente, pentru o perioadă între 5 și 10 ani.
Biroul de presă al PSD Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci