Românii din Italia ar putea deveni minoritate naţională recunoscută oficial: ”Va însemna drepturi și beneficii extinse”
Românii din Italia ar putea deveni minoritate naţională recunoscută oficial. Inițiativa aparține unui politician român stabilit în Peninsulă.
Vicepreşedintele Consiliului local din oraşul italian Prato, Claudiu Stănăşel a anunţat că unul dintre principalele deziderate ale comunităţii româneşti din Italia, cel de a deveni minoritate naţională, ar putea deveni realitate.
O informație recent lansată s-ar putea transforma într-o extraordinară veste pentru românii care trăiesc și muncesc pe pământ italian. Unul dintre dezideratele de căpătâi ale numeroasei noastre comunități, cel de a deveni minoritate națională în Italia, poate deveni în sfârșit realitate.
Concret, este vorba despre un demers politic în vederea modificării unui act normativ din 1999 – legea 482 – care conține „Regulamentul privind protecția minorităților lingvistico-istorice”. Prin modificarea acestei legi, românii ar putea deveni minoritate lingvistică recunoscută și protejată de Constituția Republicii Italiene, precum alte minorități între care: albaneză, catalană, greacă, slovenă, croată și franceză. Limba română este în ziua de azi a doua limba vorbită pe teritoriul peninsulei după cea italiană.
Această inițiativă, care nu este totuși nouă, a fost repusă pe agenda publică datorită lui Claudiu Stănășel, românul care ocupă cea mai importantă funcție în administrația locală italiană. Ales la numai 24 de ani Vicepreședinte al Consiliului Local din orașul Prato, Stănășel a inițiat și susținut numeroase proiecte în beneficiul românilor care trăiesc în Toscana. A fost promotor a unuia din proiectele de interes național pentru a dezvolta relațiile economice dintre Italia și România.
Potrivit Vicepreședintelui Consiliului din Prato, reglementarea legală ca minoritate națională a românilor din Peninsulă este astăzi mai aproape de realitate. Pentru aceasta, în acest an va fi demarată pe tot teritoriul Italiei o campanie politică puternică care va fi promovată activ pe rețelele de socializare, prin care vor fi explicate opiniei publice avantajele dobândirii acestui statut de către cea mai numeroasă comunitate de străini care locuiește în Italia.
În fiecare an, din 1999, Statul Italian pune la dispoziție intre 5 si 10 milioane de Euro pentru proiecte dedicate minorităților lingvistico-istorice recunoscute. În cadrul bugetului din anul 2022, de exemplu, Guvernul Italian a alocat 6.054.693,00 de Euro.
”Dacă vom realiza ceea ce ne-am propus, aceasta va însemna drepturi și beneficii extinse pentru cetățenii români din Italia și promovarea susținută a limbii și a culturii noastre naționale prin intermediul fondurilor puse la dispoziție de către statul Italian, după cum se întâmplă azi în ceea ce privește minoritățile lingvistice recunoscute. Asociațiile de români de pe teritoriul peninsulei ar putea avea acces direct la fondurile alocate de către Guvernul Italiei pentru a demara proiecte în folosul comunităților de români. Este esențial pentru noi ca români, să nu mai depindem doar de bugetul și de programele ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni!”, a transmis Claudiu Stănășel.
O asemenea reglementare ar însemna deschiderea unor importante oportunități pentru rezidenții români și împlinirea unei aspirații mai vechi. Peste 1,2 milioane de români trăiesc astăzi în Italia, aceștia reprezentând aproape un sfert din totalul rezidenților străini din această țară.
Foto: Ambasada României în Italia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii