Fostul unirist Radu Scrob, la Gloria Geoagiu, sub comanda lui Cotoară! Legiune din Alba la liderul din Hunedoara
Fundașul Radu Scrob, fostul căpitan al Unirii Alba Iulia, a acceptat provocarea venită de la antrenorul Gabriel Cotoară și va evolua în primăvară la Gloria Geoagiu, prima clasată în Liga 4 Hunedoara.
Apărătorul central a părăsit formația din municipiul reședință de județ în vară, la finele sezonului trecut, din motive profesionale (programul încărcat din cauza serviciului), iar legătura cu fotbalul a rămas doar prin intermediul arbitrajului (la nivel județean, a dat examen în Liga 3).
Gloria Geoagiu este prima în ierarhia județului vecin, cu 38 de puncte în 15 etape, fiind urmată de Viitorul Minerul Lupeni (nu are drept de promovare) – 37, Șoimul Băița – 30, Corvinul 2 Hunedoara – 27 și Dacia Orăștie – 26 (primele 4 se vor califica în final four). Cotoară a preluat Gloria Geoagiu în urmă cu un an, a terminat campionatul pe poziția a 4-a și a a cucerit în premieră Cupa României, participând la faza regională.
“Sperăm să câștigăm campionatul. Suntem pe un drum bun, obiectivul fiind să ajungem să ne batem pentru promovarea în Liga 3. Dacă evităm la tragerea la sorți reprezentantele județelor Arad și Timiș, avem șanse să accedem în eșalonul superior”, a precizat Gabriel Cotoară.
*”Legiune” din Alba
Fostul “principal” ocnamureșean până în 2021 (a promovat din Liga 4 și a reușit menținerea pe a treia scenă) are sub comandă o mini-legiune a fotbaliștilor din Alba, nume precum Cl. Oara și Joldeș (ex-CSU Alba Iulia), Răcean (originar din Sebeș), Puțanu (fost la LPS Sebeș și Industria Galda), Cl. Marcu (ex-Performanța Ighiu, AFC Unirea Alba Iulia, CS Ocna Mureș), asta după ce s-au produs recent despărțirile de Tocu și S. Fulea. Și lista înregimetărilor jucătorilor din Alba poate continua în această perioadă cu juniorul Rădoi-Ionaș (CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Viitorul Vama Seacă), experimentatul atacant S. Szekely (Inter Unirea), Al. Juncan sau M. Cristea (Voința Stremț, aflați sub contract, clubul nu le oferă dezlegările) sau Ifrim și Stan (foști la LPS Sebeș și din vară la Retezatul Hațeg).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii