Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a stins din viață! Starea de sănătate a fostului papă era foarte gravă
Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a stins din viață! Starea de sănătate a fostului papă era foarte gravă
Vatican: Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit. Starea de sănătate a fostului papă era gravă și își petrecea nopțile asistat de medici.
Începând de luni, 2 ianuarie 2023, trupul neînsuflețit al Papei emerit Benedict al XVI-lea se va afla în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, pentru despărțirea de credincioși.
Starea de sănătate a Papei Emerit, așa cum a fost numit Benedict după ce a demisionat, a suferit o „înrăutățire în ultimele ore” din cauza vârstei, a precizat Vaticanul, iar medicii îi monitorizau în permanență starea.
Papa Francisc, care l-a înlocuit în fruntea Bisericii Catolice, le ceruse credincioșilor să se roage pentru el la finalul audienței sale generale de miercuri dimineață. Suveranul Pontif a mers să-l viziteze pe Benedict la mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican după audiența generală.
Benedict locuia Vatican după ce a încetat să mai fie Papă în 2013. În ultimii ani devenise din ce în ce mai fragil, după ce își dedicase viața de după papalitate rugăciunii și meditației.
Timp de sute de ani, înainte ca Benedict să devină Sfântul Părinte, papii au condus Biserica Catolică până la moartea lor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | S-a născut o stea în Apuseni! Oana Frenț, reprezentanție magistrală ca prim balerină în rolul Clarei din Spărgătorul de Nuci, pe scena Casei de Cultură din Sibiu
S-a născut o stea în Apuseni! Oana Frenț, reprezentanție magistrală ca prim balerină în rolul Clarei din Spărgătorul de Nuci, pe scena Casei de Cultură din Sibiu Oana Frenț este elevă la Școala Gimnazială Câmpeni și a fost recent prim balerină în rolul Clarei din Spărgătorul de Nuci, pe scena Casei de Cultură din Sibiu, iar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 14 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui