Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Elevii ar putea fi mustrați de profesori în fața clasei, ca sancțiune: Un ordin pentru modificarea și completarea Statutului Elevului

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Elevii ar putea fi mustrați de profesori în fața clasei, ca sancțiune: Un ordin pentru modificarea și completarea Statutului Elevului

Un ordin pentru modificarea și completarea Statutului elevului care urma să fie discutat joi în cadrul Comisiei de Dialog Social prevedea că elevii vor putea fi mustrați în fața clasei de cadrele didactice, dar ulterior a fost retras de pe ordinea de zi.

Concret, ordinul ar urma să modifice alin. (6) de la art. 16 astfel: “Sancţionarea elevilor sub forma mustrării se poate face în faţa colectivului clasei”. arată edupedu.ro.

O altă noutate se referă la faptul că a fost introdusă sancțiunea ca elevii să fie mutați disciplinar la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar.

La articolul 16, alineatul (4) se modifică și vor avea următorul cuprins, potrivit documentului consultat: „(4) Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:

a) observaţie individuală;

b) mustrare scrisă;

c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, a sprijinului financiar Bani de liceu, Bursa profesională;

d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;

e) mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar, cu respectarea prevederilor Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;

f) scăderea notei la purtare sub 6 cu declararea nepromovabilității anului de studiu respectiv.

g) preavizul de exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal;

h) exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal.”

„(8) Sancţiunile prevăzute la alin. (4), lit. c-h, nu se pot aplica în învăţământul primar.

(9) Sancţiunea prevăzută la alin. (4), lit. g și h, nu se poate aplica în învăţământul obligatoriu”.

Dacă se înregistrează mai mult de 2 situații/an școlar în care este aplicabilă sancțiunea de a muta elevul la o clasă paralelă din aceeași școală, atunci se aplică sancțiunea de a muta elevul la o altă unitate de învățământ, se arată în ordinul citat mai sus.

Elevii care au 20 de absențe nejustificate la diferite discipline de studiu/modul ar putea fi mutați la o clasă paralelă, în aceeași școală. În aceeași situație sunt și cei care înregistrează 3 situații/an școlar în care este aplicabilă mustrarea scrisă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Autoritățile au dezvăluit topul celor mai populare nume de băieți și fete din 2023 în SUA: Impactul TikTok asupra alegerilor părinților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autoritățile au dezvăluit topul celor mai populare nume de băieți și fete din 2023 în SUA: Impactul TikTok asupra alegerilor părinților Lista cu cele mai folosite nume din anul 2023, atât pentru băieți și fete, a fost publicată de către Administrația de Securitate Socială din SUA. Un nume nou a intrat pe lista de anul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea