INCONȘTIENȚĂ la volan: Cum au ajuns un tânăr din ALBA și o femeie la spital, după ce acesta a provocat un accident rutier
INCONȘTIENȚĂ la volan: Cum au ajuns un tânăr din ALBA și o femeie la spital, după ce acesta a provocat un accident rutier
La data de 14 .12.2022, în jurul orei 06,30, polițiștii din Baia de Arieș au intervenit, pe raza localității Lupșa, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate, a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din comuna Bistra, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și era condus de un tânăr de 32 de ani, din comuna Lupșa.
În urma accidentului, conducătorul primului autoturism și o femeie de 60 de ani, din comuna Lupșa, pasageră în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportați la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcootest, care a indicat faptul că nu erau sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului