Antrenorul Marcel Rusu rămâne la CSM Unirea Alba Iulia până în vara anului 2023! Continuitate pe banca “alb-negrilor”
Antrenorul Marcel Rusu va rămâne pe banca tehnică a CSM Unirea Alba Iulia până la finele actualului campionat, respectiv până în vara anului 2023, este decizia luată de curând de către oficialii divizionarei terțe din Cetatea Marii Uniri.
Instalat la începutul acestui an în postura de antrenor principal, Marcel Rusu îi mai are în staff pe Mircea Oprea – secund și Petre Clep – cu pregătirea portarilor, cei trei fiind supervizați în pregătire de către Mihai Dăscălescu – președintele secției de fotbal. Astfel, la reunirea prevăzută în 23 ianuarie 2023, antrenorii Unirii vor fi aceiași ca la startul lui 2022, când în plină incertitudine financiară, s-a apelat la această soluție de criză, după plecarea sofisticatului Valentin Sinescu.
Preluată de Primăria municipiului Alba Iulia în luna august, formația albaiuliană a reușit un parcurs cu mult peste așteptări în cele 15 etape scurse din Liga 3, clasându-se pe poziția a 4-a din Seria 9, una de play-off, o surpriză extrem de plăcută, chiar dacă a început sezonul extrem de modest, cu 6 jocuri fără succes. Reprezentanții grupării albaiuliene au mizat astfel pe continuitate în privința staff-ului administrativ, cu toate că în ultimele luni s-au aflat mereu în discuții cu diverși antrenori, în căutarea aducerii unui tehnician de calibru.
*Nume grele pe listă și pretenții exagerate
Pe lista reprezentanților “alb-negrilor” s-au aflat, pe rând, nume importante, precum Adrian Vâsâi (fostul selecționer al României Under 19), brașoveanul Călin Moldovan (fost la Metalurgistul Cugir), Ioan Ovidiu Sabău, sau ex-uniristul Alexandru Pelici (pe banca “tricolorilor” Under 19, angrenat în calificările pentru Campionatul European), în această perioadă. De altfel, “Moțul”, fostul component al Generației de Aur, a asistat în septembrie, la întâlnirea din runda a 5-a, în septembrie, de pe “Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – Corvinul Hunedoara, scor 0-3, alături de reprezentanții cliubului și ai primăriei albaiuliene. Elegant, Sabău nu a spus un “nu” hotărât negocierilor, dar a preferat să ofere un răspuns tranșant în pauza competițională din această iarnă, pretențiile sale și ale staff-ului, din punct de vedere financiar, fiind însă greu de acoperit de către o echipă de pe a treia scenă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Pierdere pentru „alb-negri”: mijlocașul Mario Boldea și-a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, din motive personale, plecând în Australia
Pierdere pentru „alb-negri”: mijlocașul Mario Boldea și-a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, din motive personale și a plecat în Australia. Pierdere pentru divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, care nu se mai poate baza pe mijlocașul Mario Boldea în partea secundă a secundă a stagiunii, fotbalistul în vârstă de 27 de ani solicitând […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Actualitateacum 5 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră