Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO: Albaiulianca Alexandra-Mihaela Muntean a devenit dublă vicecampioană mondială, fără sprijin din România!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Talentata Alexandra-Mihaela Muntean (16 ani), sportivă cu rădăcini în Alba Iulia, și-a văzut visul cu ochii și a reușit să participe la Campionatul Mondial din Argentina, unde a realizat performanțe extraordinare, devenind în două rânduri vicecampioană mondială la junioare, la disciplina “Inline Freestyle Slalom” (patinaj cu role în linie).

Alexandra-Mihaela Muntean se pregătește în capitala Spaniei, la Școala “Sliders”, antrenor Carlos Nelson, iar în Argentina a terminat în două rânduri pe treapta a doua a podiumului, adjudecându-și medalia de argint în probele de freestyle slalom classic și freestlyle slalom battle.

*Încurcături cu federația din România…

Și totuși, pentru a fi prezentă în Argentina, Alexandra Muntean a avut nevoie de acceptul Federației Române de Patinaj, care a invocat impedimente de ordin financiar. FRP nu a plătit în ultimii doi ani cotizația pentru disciplina patinaj artistic, și niciodată nu a achitat pentru “inline freestyle” întrucât nu a avut participanți! Și uite așa, sportiva s-a trezit într-un cerc vicios, întrucât a aflat de la organizatorii mondialului că are nevoie de un fel de permis de la Federația Română de Patinaj.

“În curând, World Skate Games va avea loc în Argentina și am o oportunitate unică de a participa și de a reprezenta România. Pe baza rezultatelor obținute la ultimele competiții, credem că aș avea șanse să obțin prima medalie la această disciplină pentru România”, a transmis Alexandra reprezentantului federației autohtone de profil, care i-a sugerat să plătească pe cont propriu taxele în cauză, asta după ce familia suportase deja cheltuielile aferente deplasării în Argentina (transport, cazare etc).

A obținut, în cele din urmă, “cartea albă”, a achitat din buzunarul familiei toate taxele, a participat ca independent, în lipsa unei federații, dar a luat medalii de argint pentru… România.

Astfel, Alexandra s-a deplasat pe cont propriu și a reprezentat România la World Skate Games 2022, cea mai importantă întrecere de profil a anului, derulată la Buenos Aires și San Juan, în “țara tangoului”, în perioada 24 octombrie – 13 noiembrie. Tânăra Alexandra-Mihaela Muntean a împlinit 16 ani în noiembrie, s-a născut în Spania, cu părinții originari din “Cealaltă Capitală” și stabiliți în Madrid. În ultimii ani, Alexandra s-a remarcat într-un sport extrem de puțin cunoscut acasă, dar cotat la loc de cinste în străinătate. A concurat cu licență spaniolă și a repurtat rezultate extraordinare în concursuri internaționale în Franța, Polonia sau Italia în această vară, asta după ce în trecut, a dominat întrecerile interne din Spania.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea