Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

Antrenorul Tiberiu Tanțoș – Cetățean de Onoare al orașului Abrud | Onoare și apreciere pentru o carieră de peste 40 de ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

La 70 de ani împliniți în 24 mai, antrenorul de schi Tiberiu Tanțoș va primi duminică, 4 decembrie, într-o zi specială și o ceremonie ce va debuta la ora 14.00, titlul de “Cetățean de Onoare” al orașului Abrud.

Un gest de apreciat al administrației locale, care pune astfel la loc de cinste munca de peste 4 decenii a unui om cu suflet mare, care s-a identificat cu schiul din Munții Apuseni. Profesorul Tiberiu Tanțoș merită din plin această onoare prin tot ceea ce a realizat, legându-și destinul de acest sport. Modest și discret, dar cu o activitate prodigioasă, Tiberiu Tanțoș a început activitatea în 1978 la Clubul Sportiv din Abrud, apoi la CSȘ Câmpeni, și în ultimii ani la CSȘ Blaj (din 2016), dar și după pensionare a continuat să șlefuiască sportivii, neputându-se desprinde de sportul atât de drag.

Are la activ, cu elevii săi, participări la cinci Campionate Mondiale de juniori, un Campionat Mondial la seniori, patru starturi în Cupa Mondială, calificarea la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud și o calificare la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Sarajevo, plus câștigarea de concursuri internaționale în Italia, Croația, Austria, Germania. A parcurs toate gradele profesionale din învățământ cât și categoriile de antrenor, în prezent având cea mai înaltă categorie.

Cei 44 de ani de activitate ai profesorului Tanțoș s-au transformat într-un adevărat palmares, o panoplie de trofee, una realmente impresionantă pentru un club cu o singură secție, în speță CSȘ Câmpeni. Prin mâinile pasionatului antrenor de schi din Abrud au trecut în cele peste 4 decenii sute de sportivi, iar Tiberiu Tanțoș a bătut Europa în lung și-n lat pentru pregătire și participare la concursuri, făcând zeci de mii de kilometri pentru cele aproximativ 300 de prezențe la competițiile internaționale la care au participat schiorii săi. Din 2008 și până în prezent profesorul abrudean a avut mereu sportivi convocați în loturile naționale de juniori, care ulterior au făcut pasul spre loturile de seniori, la un moment dat conjudețeanul nostru fiind și antrenorul lotului olimpic feminin al României. Tot de atunci, nu a existat an în care în care să nu se bucure de nominalizări în cadrul Galei Sportului Județean, apogeul fiind atins de cele două titluri de “sportivul anului” adjudecate de Dan Moldovan (2014) și Ciocănel Raluca (2017).

Felicitări și respect, Tibi!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea