Rămâi conectat

Curier Județean

Sală de sport cu tribună de 102 locuri la Stremț: Când va demara construcția la investiția de peste 6.4 milioane de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sală de sport cu tribună de 102 locuri la Stremț: Când va demara construcția la investiția de peste 6.4 milioane de lei

În urma discuțiilor purtate la București, primarul Traian Ștefan Popa a spus că a primit asigurări din partea directorilor Companiei Naționale de Investiții că anul viitor vor demara lucrările la obiectivul „Construire sală de sport școlară în satul Stremț”, prin subprogramul „Săli de sport”, derulat de CNI, posibil chiar în primul trimestru.

Valoarea totală a investiției este de 6.431.328,97 lei, fără TVA, sumă care include și cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului.

„Având în vedere că licitația a fost demarată, există premisele finalizării acesteia până la finele acestui an. Sperăm, așadar, să finalizăm acest proiect în anul 2023”, s-a arătat, foarte optimist, primarul Traian Ștefan Popa, termenul de finalizare a construcției prevăzut în fișa proiectului fiind de 48 de luni (4 ani)!

Viitoarea sală de sport va fi construită în incinta Bazei Sportive „Voința” și va avea o tribună cu 102 locuri pentru spectatori. Terenul va fi trasat cu marcaje pentru practicarea mai multor sporturi: minifotbal, baschet, volei, handbal şi tenis de câmp.

Clădirea va avea regim de înălțime parter și un etaj, va fi dotată cu instalații electrice, sanitare și încălzire cu centrală termică pe gaze, fiind prevăzută, în principal, cu vestiare, grupuri sanitare, holuri și spații tehnice, iar la etaj va avea, printre altele, tribuna cu 102 locuri, un grup sanitar și un cafe-bar.

Comună care mai are un teren de fotbal gazonat de dimensiuni competiționale, un teren de fotbal de dimensiuni reduse cu gazon natural și două terenuri de minifotbal și tenis, toate dotate cu instalații de nocturnă.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba, printre județele cu cea mai mare rată a șomajului din Regiunea Centru: Topul localităților cu cei mai mulți oameni fără loc de muncă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba, printre județele cu cea mai mare rată a șomajului din Regiunea Centru: Topul localităților cu cei mai mulți oameni fără loc de muncă În luna APRILIE 2024 rata şomajului a fost de 3,2% (3,4% femei), mai mică decât rata înregistrată în luna corespunzătoare din anul 2023, 3,4% (3,8% femei) și peste media înregistrată la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea