Vânătoarea cocoșilor de munte, oprită de instanță: Recoltarea cotelor a fost suspendată
Vânătoarea cocoșilor de munte, oprită de instanță: Recoltarea cotelor a fost suspendată
În cursul zilei de joi, 10 noiembrie, magistrații Curții de Apel Brașov au decis suspendarea Ordinului Ministrului Mediului privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoş de munte.
Printr-un ordin de ministru publicat pe 10 octombrie în Monitorul Oficial s-a decis ca în perioada septembrie – noiembrie 2022 să fie vânate 239 de exemplare pe teritoriul României. Cea mai mare cotă de recoltare a fost stabilită pentru județul Harghita, locul de baștină al ministrului Tanczos Barna.
Asociațiile ornitologice sau de mediu se opun categoric vânătorii de cocoș de munte. Ordinul de ministru este semnat de secretarul general al Ministerului Mediului. Practic, ordinul a redeschis vânătoarea pentru cocoșul de munte, după 10 ani de interdicție. În 2011, ultimul an în care s-au mai alocat cote de vânat, prețul pe care îl plătea un vânător pentru un singur exemplar ajungea și la 1.000 de euro.
Cocoșul de munte este o specie extrem de rară și greu de capturat. Potrivit unor estimări realizate la nivel național cu privire la efectivele de cocoși de munte din România, numărul exemplarelor din această specie a ajuns la 11.957.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii