FOTO-VIDEO: CS Ocna Mureș a ținut piept Craiovei lui Rădoi! Reacțiile lui Dan Roman, Paul Cioargă și Alex Giurgiu, după remiza de poveste din Cupa României
CS Ocna Mureș a reușit un rezultat de senzație, la Zlatna, în Cupa României, o remiză pentru istorie cu Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), contra oltenilor conduși de Mirel Rădoi.
Într-un meci marcat de greșeli de arbitraj, cu două penalty-uri neacordate, câte unul de fiecare parte, pentru oltenii la 0-0, iar pentru gazde la 1-1, „Soda dragă” a oferit iarăși un rezultat bombă!
Elevii antrenorului Dan Roman, care a intrat în ultimele 12 minute în teren pentru a lupta alături de elevii săi, au etalat determinare și ambiție în fața unui oponent care s-a crezut învingător doar pentru că poartă pe tricouri numele Universității Craiova. Și dacă ne gândim că salariile ocnamureșenilor într-o lună nu acoperă, financiar vorbind, contractul ce-l primește Vînă, de pildă, avem imaginea acestui rezultat de poveste.
*Paul Cioargă: „O bucurie enormă”
„O bucurie enormă, o fericire mare acest rezultat. E cel mai important gol al carierei, marcat în cel mai important meci din istoria clubului CS Ocna Mureș. Sper să ne revenim și în campionat. În Cupa României ne dăm viața, luptăm unul pentru altul, ne mobilizăm altfel decât în Liga 3 datorită faptului că jucăm împotriva echipelor mari”, a spus Paul Cioargă, fotbalistul în vârstă de 22 de ani. Acesta a marcat prima dată în acest sezon, profitând de gafa lui Martic, fiind un jucător crescut de Ardealul Cluj, ce a mai trecut și pe la Metalurgistul Cugir.
*Dan Roman: „Un rezultat incredibil, o filă de istorie!”
„Băieții au respectat tot ce am lucrat pentru acest meci, pe care l-am pregătit foarte bine și am contracarat echipa adversă. E un rezultat incredibil, o filă de istorie pentru Cupa României și campionatul nostru, am ajuns atât de sus. Am fost considerați outsideri, o echipă mică, dar am remizat cu Craiova, ne-am depășit condiția, cu un lot redus, de 14 jucători și doi portari. Mi-aș dori ca după acest rezultat să căpătăm încredere pentru Liga 3, băieții au dovedit că au valoare în meciurile cu echipele mari. Eu sunt de toate, fizioterapeut, masor, antrenor secund, sper ca la iarnă să reglăm aceste aspecte. Am avut un penalty, şi ei au avut, dar probabil domnişoara arbitră a fost mai emoţionată că… nu se putea da împotriva Craiovei„, a precizat antrenorul Dan Roman.
*Alexandru Giurgiu: „Ne-am simțit fotbaliști de Liga 1 în acest meci”
„Suntem foarte bucuroși pentru rezultat! Ne-am simțit fotbaliști de prima ligă pentru 90 minute, le am spus și colegilor că trebuie savurat meciul acesta pentru că nu ne întâlnim cu asemenea partide prea des! Sper să ne putem concentra la fel și în întâlnirile de campionat!”, a spus Alexandru Giurgiu, căpitanul ocnamureșenilor.
„Tot se vorbește în ultimii ani despre această competiție, că anumite echipe o desconsideră. Putem să dăm asigurări că, de la anul, dacă voi mai fi aici, vom desconsidera și noi, pentru că nu ai cum să pui masa de masaj lângă cei care fac treaba mare în vestiar. Nu există așa ceva! Staff-ul se schimbă într-o saună. Vorbim să producem jucători pentru echipa națională… Păi, pe astfel de terenuri există cel mai mare risc de accidentare. OK, și adversarii joacă pe același teren, dar condițiile trebuie să fie altele, ca să luăm și noi Cupa în serios.
Să revenim la meci, am crezut că era câștigat dinainte, fără atitudine, fără determinare. Era clar că adversarul va echilibra diferența de valoare prin ambiție, dar e inadmisibil. Noi am avut jucători care se plâng că nu au minute, în seara asta au avut aproape o partidă să-și arate nivelul. Probabil ei cred că glumesc când spun că fiecare partidă e o evaluare pentru mine, dar o să vadă în iarnă că ceea ce vorbesc e serios, nu iau pe nimeni la mișto. Indiferent de rezultatul din seara asta, de condițiile pe care le-am găsit…
Nici nocturna nu se ridică la nivelul care trebuie. Nu înseamnă că din cauza asta nu am câștigat în această seară, era o discuție separată. Vizavi de această partidă, am fost penibili cu toții. Cel mai rău îmi pare de cei care nu au fost în lot, de suporterii noștri. Acum, trebuie să vedem ce facem ca să încercăm să nu trecem printr-o altă rușine în Giulești”, a declarat Mirel Rădoi, potrivit Digi Sport.
Foto: Dan HENEGAR, Dorin GALDĂU; Video: Lucian DĂRĂMUȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Pierdere pentru „alb-negri”: mijlocașul Mario Boldea și-a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, din motive personale, plecând în Australia
Pierdere pentru „alb-negri”: mijlocașul Mario Boldea și-a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, din motive personale și a plecat în Australia. Pierdere pentru divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, care nu se mai poate baza pe mijlocașul Mario Boldea în partea secundă a secundă a stagiunii, fotbalistul în vârstă de 27 de ani solicitând […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 48 de minute
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Actualitateacum 5 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 19 minute
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră