MAJORAREA pensiilor de la 1 ianuarie 2023. Ce procent avansează ministrul Muncii
MAJORAREA pensiilor de la 1 ianuarie 2023. Ce procent avansează ministrul Muncii
În cursul serii de duminică, 9 octombrie, ministrul Muncii, Marius Budăi confirmat creșterea pensiilor de la 1 ianuarie și a declarat, la RTV, că procentul de majorare a pensiilor va fi de minimum 10 la sută. „Vrem ca pe viitor să avem și alte măsuri”, a adăugat ministrul PSD al muncii.
„Noi, PSD, când am anunțat planul nostru de măsuri, am spus că cel puțin 10%. În urma unor analize extrem de serioase, s-a decis că va fi de cel puțin 10 la sută de la 1 ianuarie”, a spus Marius Budăi, întrebat despre procentul de majorare a pensiilor.
Totodată, cu același procent va crește și pensia socială minimă, care acum este de 1.000 de lei, a adăugat ministrul.
Demnitarul a promis că în funcție de bugetul pe 2023 sunt posibile și alte măsuri pentru sprijinul românilor, fără să detalieze: „Lucrăm la bugetul pe anul 2023 și vom discuta în coaliție măsurile, dar PSD vrea ca pe viitor, în funcție de evoluția situației economice și sociale, să avem și alte măsuri”.
Afirmațiile sale vin în contextul în care premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat pe 3 octombrie că Partidul Național Liberal a decis că procentul maxim cu care vor fi majorate pensiile este de 11%.
Ce spune legea despre majorarea pensiilor
Potrivit legii, inflația de referință care trebuie luată în calcul pentru majorarea pensiilor la 1 ianuarie 2023 trebuie să fie cea din 2021, adică 5,1%, deși în prezent este de 15,32%.
Totuși, ministrul PSD al muncii, Marius Budăi, a declarat că Guvernul va „face mai mult decât spune legea”. Liberalii l-au acuzat apoi, într-o ședință privată, că ia decizii fără să se consulte în prealabil în coaliție și i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită.
În România sunt 4.794.670 de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.733 de lei, conform datelor oferite de Casa Naţională de Pensii Publice pentru luna iulie 2022.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi