Momentul de vârf al carierei: albaiulianca Miriam Bulgaru a câștigat un turneu ITF la Otočec și a disputat o finală
Perioadă extraordinară pentru Miriam Bulgaru, tenismena din Cetatea Marii Uniri legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, sportivă care a ajuns în Slovenia în finalele a două turnee consecutive la care a participat, primul dintre acesta fiind câștigat (cel mai important rezultat al carierei)!
Mai întâi sportiva legitimată la CSM Unirea Alba Iulia s-a impus în finala turneului ITF de la Otočec, dotat cu premii totale de 25.000 de dolari. Miriam (va împlini 24 de ani sâmbătă, 8 octombrie) s-a impus după două ore și 14 minute în fața principalei favorite, argentinianca Paula Ormaechea (29 de ani, 239 WTA), cu scorul 7-5, 6-4. Miriam Bulgaru (327 WTA) mai are în palmares 4 titluri ITF (de 10.000 şi 15.000 de dolari) la simplu, dar niciunul în 2022 și cu premii de 25.000 de dolari. Respectivele trofee au fost adjudecate la Galați (2016), Varna (2017), Curtea de Argeș (2018) și Antalya (2021). În primul tur la Otočec, Bulgaru a trecut de rusoaica Irina Hromaceva cu 5-7, 6-1, 6-3, în optimi a învins-o pe slovena Ziva Falkner cu 6-3, 6-2, în sferturi a dispus de Lavinia Tănăsie cu 6-1, 6-4, pentru ca în semifinale să câştige cu slovaca Rebecca Sramkova, cu 7-5, 5-7, 6-1.
“Acest trofeu este unul special. Primul turneu de 25.000 de dolari câștigat. Sunt foarte mândră de toate bătăliile pe care le-am câștigat împotriva adversarelor mele, dar, cel mai important, contra părții mele întunecate”, a anunțat Miriam Bulgaru.
La al doilea turneu, tot în aceeași localitate, Miriam Bulgaru a acces în ultimul act, după ce a avut parte de 3 jocuri în 3 seturi. Drumul spre finală a cuprins victoriile cu Lara Smejkal (Slovenia), scor 6-2, 6-4; Weronika Falkowska (Polonia) – scor 0-6, 6-2, 10-6; Alina Korneeva, scor 4-6, 6-3, 6-1 (sferturi), Nina Potocnik (Slovenia) – scor 4-6, 7-5, 6-4 (semifinală), finala fiind pierdută cu Iryna Shymanovioch – scor 3-6, 6-3, 3-6.
În acest an, albaiulianca a mai participat la diverse turnee în Tunisia (Monastir), Turcia (Antalya), Spania (Palmanova), Portugalia (Qeiras), Croația (Zagreb, Split, Osijek), Austria (Warmbad Villach, Poertschach), România (Brașov), Elveția (Klosters), Germania (Stuutgart-Vaihingen), Cehia (Olomouc), România (Iași, Brașov), Ungaria (Mogyorod), Cehia (Prerov), Italia (Trieste), sau București (Țiriac Fundation Trophy), având un raport de 38 de victorii și 26 de eșecuri
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 4 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi