Fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din Transilvania, inclusiv cei din Alba, cer ministrului Agriculturii să salveze fabrica de zahăr de la Luduș
Fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din Transilvania, inclusiv cei din Alba, cer ministrului Agriculturii să salveze fabrica de zahăr de la Luduș
Sute de fermieri din nouă județe ale Transilvaniei, printre care și Alba, reuniți în Asociația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta”, solicită ministrului Agriculturii, Petre Daea, să salveze în ultimul moment fabrica de zahăr de la Luduș. Societatea este deținută de grupul francez Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franţa, care a pătruns pe piaţa românească în 1992.
Închiderea și vânzarea fabricii a fost determinată de faptul că activitatea nu a mai fost rentabilă după liberalizarea pieţei şi eliminarea cotelor de zahăr începând din 2017, precum și din cauza costurilor ridicate cu producţia. Odată cu închiderea fabricii de la Luduş, România ar mai rămâne cu o singură fabrică de zahăr din sfeclă de zahăr, la Roman – județul Neamț. a grupului austriac Agrana.
Fermierii susțin că închiderea definitivă a fabricii va duce la dispariția unei culturi ”de aur” pentru 400 de fermieri din județele Alba, Mureș, Cluj, Sibiu, Bistrița, Hunedoara, Harghita, Covasna și Brașov, care au cultivat în ultimii ani o suprafață de 7.000 – 8.000 de hectare anual.
Citește și: O fabrică mare din România se va ÎNCHIDE: Oficialii au anunțat că va fi demolată
”Prin închiderea fabricii de zahăr sunt afectați nu numai angajații rămași fără loc de muncă, fermierii, ci și industria alimentară, fiind încurajat importul de zahăr. Impactul este la nivel național. Situația este cu atât mai drastică, în condițiile conflictului din Ucraina”, se susține într-o adresă înaintată ministrului Agriculturii. În contextul închiderii fabricii, peste 150 de persoane rămân fără loc de muncă.
”Astăzi (marți – n.r) am avut întâlnire cu conducerea fabricii Tereos Luduș, unde am fost informați despre reluarea programului de disponibilizare începând cel mai probabil de săptămâna viitoare. Totodată am fost informați că negocierile cu statul nu au dus la nici un rezultat”, este mesajul transmis ieri către angajați de către reprezentanții acestora.
Adrian Chesnoiu, fostul ministrul Agriculturii, a negociat cu managementul companiei Tereos România cumpărarea fabricii de către stat prin Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea şi continuarea activităţii de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă şi, implicit, păstrarea locurilor de muncă ale salariaţilor din fabrică. Tranzacţia urma să fie semnată la 1 iulie 2022, dar miniştrii Agriculturii s-au schimbat, astfel că înţelegerea nu a mai fost respectată.
*Ofertă de preluare de la Scandia Food SRL
Într-un răspuns primit de reprezentanții fermierilor de la Ministerul Agriculturii se susține că preluarea fabricii prin Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea nu a fost posibilă în condițiile în care aceasta nu era operațională și nu putea să participe la finalizarea tranzacției. Reprezentantul ministerului le trasmite că există o ofertă de preluare a fabricii de către societatea Scandia Food SRL și îi îndeamnă pe fermieri să se asocieze cu aceasta pentru realizarea tranzacției. Deocamdată, nici această tranzacție nu a fost anunțată oficial și chiar dacă ar fi realizată fermierii nu au încredere că va fi păstrat obiectul de activitate al societății.
” Surpriza a fost primăvara asta când ni s-a spus că s-a terminat cu contractele cu fabrica de zahăr Luduș întrucât își închide porțile. M-a mirat acest lucru, pentru că eu știu, ar trebui să știe și alții, că sfecla de zahăr și producerea sa ar trebui să fie o industrie strategică pentru țara noastră. Am rămas cumva așa, cu un gust amar la auzirea veștii că se închide Tereos – fabrica de zahăr Luduș – în condițiile în care în țară mai funcționau doar două – una la Bacău – Agrana și cea de la Mureș – Luduș.
Cine are frâiele în mână trebuie să se gândească foarte serios la acest aspect, pentru că am avut experiențe și cu alte industrii strategice și ne-au scăpat din mână. Trebuie să fie un o politică coerentă, o strategie pe termen lung”, a declarat Nicolae Nemeș, reprezentant al societății ”Vințana” Vințu de Jos, care lucrează 800 de hectare, din care anul acesta 50 au fost cu sfeclă de zahăr.
Într-un memorandum aprobat de premierul Nicolae Ciucă se susține că ”redeschiderea fabricii de zahăr de la Luduș ar asigura menținerea unei concurențe pe piața internă a zahărului, ceea ce reprezintă un obiectiv strategic necesar a fi îndeplinit la nivel guvernamental”.
Dorin ȚIMONEA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii