Rămâi conectat

Actualitate

Premierul Nicolae Ciucă evită să dea cifre concrete privind majorarea pensiilor. Mesaj cu ocazia Zilei Vârstnicului

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciucă evită să dea cifre concrete privind majorarea pensiilor. Mesaj cu ocazia Zilei Vârstnicului

Cu ocazia Zilei Internaționale a vârstnicilor, premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, însă a evitat să anunțe procentul de majorare a pensiilor. Acesta a declarat că această creștere va ține cont de realitățile și resursele bugetare. De asemenea, ministrul Muncii, Marius Budăi propune creșterea pensiilor cu cel puțin 10%, promisiune care nu a fost internalizată de către cei din partea PNL.

Prezentăm integral mesajul premierului Nicolae Ciucă cu ocazia Zilei internaţionale a vârstnicilor:

„Întreaga lume îşi sărbătoreşte astăzi seniorii şi este firesc să le transmitem acestor generaţii gândurile noastre bune şi respectul pentru cei care ne sunt părinţi, bunici sau străbunici şi ne-au călăuzit pe drumul vieţii.

Înţelepciunea şi experienţa lor de viaţă înseamnă plus-valoare pentru întreaga societate, pentru generaţiile care vin din urmă şi care cu siguranţă vor duce mai departe exemplul preţios al celor care astăzi sunt la vârsta senectuţii.

În România, declinul demografic din ultimele decenii a produs inevitabil efecte în întreaga societate şi în plan economic şi care s-au răsfrânt, din păcate, asupra celor mai multe categorii sociale, inclusiv pensionari. Problemele seniorilor sunt în atenţia Guvernului şi ne preocupă să găsim acele soluţii prin care să readucem echilibrul necesar în sistemul de pensii, astfel încât trecerea de la viaţa activă la anii de pensie să nu mai însemne o scădere abruptă a nivelului de trai.

Obiectivele noastre sunt clare în această direcţie şi am adoptat deja o serie de pachete de măsuri ţinând cont şi de posibilităţile care au fost până acum la îndemâna Guvernului. Responsabilitatea şi solidaritatea sunt vitale pentru perioada actuală. Abordarea noastră este una realistă, ţinând cont şi de crizele suprapuse cu care se confruntă nu numai România. Vom aborda în acelaşi mod responsabil orice decizie pe care o vom lua şi de acum înainte, inclusiv măsurile care îi vizează pe vârstnici, în funcţie de resursele şi prognozele bugetare, pentru a-i proteja pe români în această perioadă dificilă şi pentru a proteja în acelaşi timp şi economia.

Îi asigur pe vârstnicii din România de întregul meu respect pentru ceea ce au făcut de-a lungul vieţii pentru societate şi le mulţumesc.

Le urez sănătate şi ani mulţi în care să ne onoreze cu experienţa şi înţelepciunea lor şi să se bucure de aprecierea generaţiilor mai tinere.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea