Astăzi, ora 17.00, Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș | Derby “de Alba”, cu iz de revanșă
O nouă rundă în Seria 9 din Liga 3, un nou derby “de Alba”, de data aceasta între Metalurgistul Cugir (locul 6, 5 puncte) și CS Ocna Mureș (poziția a 3-a, 7 puncte), meci contând pentru etapa a 5-a.
Confruntarea de azi, de la ora 17.00 găsește conjudețenele în stări diferite, amfitrionii având un singur succes în acest sezon (runda inaugurală), o serie nefastă de 4 jocuri fără victorie și o sterilitate ofensivă (în eșalonul terț, 3 din cele 4 reușite au fost din lovituri de pedeapsă). Pe de altă parte ocnamureșenii sunt pe val, cu un singur eșec în 7 întâlniri disputate pe două fronturi (cu oboseala inerentă), campionat și Cupa României – unde o așteaptă săptămâna viitoare meciul din play-off cu divizionara secundă CSM Slatina.
*Ultimele două dispute, încinse!
Cu siguranță, “roș-albaștrii” se gândesc la revanșă după eșecul din Cupa României, în 30 august, un 3-4, într-o partidă în care au condus cu 2-0, însă eliminarea lui Dohotariu de la finele primei reprize i-a dereglat total. La fel de spectaculoasă a fost și precedenta dispută de la Cugir, în 20 noiembrie anul trecut; un meci cu faze litigioase în care ocnamureșenii au revenit de la 0-1, au condus cu 3-1 la pauză, însă golul lui M. Lupu (89) a adus victoria gazdelor cu… 4-3! Ca o paranteză, comparativ cu meciul respectiv în distribuția oaspeților mai sunt doar Guț, Socaci, Căt. Creț și Al. Kiraly (accidentat momentan).
“Întâlnim o echipă ce ne-a învins recent, le-am și spus băieților că nu vom avea o partidă ușoară. Contează și acel eșec din Cupa României, în plus s-au strâns cam multe jocuri fără succes. Un lucru este clar: CS Ocna Mureș nu mai este echipa din sezonul trecut„, a spus Lucian Itu, care nu poate conta pe Căt. Pop (probleme la genunchi) și Tăban (indisponibilitate de durată).
Tot un 4-3 a fost rezultatul consemnat în runda anterioară, la Ocna Mureș, contra Avântului Reghin, joc în care ‘alb-albaștrii” au revenit de la 0-2, la pauză, fiind practic echipa-revelație din Alba în această toamnă.
“O dispută foarte importantă pentru noi. Avem un moral bun și ne dorim să continuăm acest parcurs, să realizăm un rezultat pozitiv, egal sau victorie. Cu siguranță adversarii nu ne va aștepta cu brațele deschise, după ce au fost eliminați din cupă la Ocna Mureș”, a precizat Dan Roman.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor