CORUPȚIE la Ministerul Educației: Un director a fost arestat pentru luare de mită şi spălare de bani. Ce sume IMENSE ar fi luat
CORUPȚIE la Ministerul Educației: Un director a fost arestat pentru luare de mită şi spălare de bani. Ce sume IMENSE ar fi luat
Directorul Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, din subordinea Ministerului Educaţiei, a fost arstat prventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de luare de mită şi spălare de bani, relatează News.ro.
În perioada 2017-2020, acesta ar fi luat 340.000 de euro şi 18.749 de lei de la administratorul unei firme, transmite sursa citată.
Directorul se ocupa direct de programul de reabilitare a 1336 de școli preuniversitare și 16 cămine studentesti, potrivit unor surse apropiate de anchetă. Se pare că se ocupa de reabilitarea clădirilor, inclusiv a băilor în unităților de învătământ, nu la cele din fundul curții, iar banii ar fi fost ceruți în legatură cu aceste lucrări.
Procurorii DNA Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 septembrie 2022, a inculpatului P.-H. H., director al Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită şi spălare de bani, ambele în formă continuată
S-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de alţi doi inculpaţi, un administrator al unei firme şi o persoană fără calitate specială, pentru infracţiuni de dare de mită, transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani
”În perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menţionate, inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi pretins şi ar fi primit sume de bani şi alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro şi 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, în schimbul atribuirii şi pentru derularea în bune condiţii a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădiniţe în cadrul Proiectului privind Reforma Educaţiei Timpurii în România” anunţă, joi, DNA, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că o parte a foloaselor primite ca mită ar fi constat în lucrări de forare a unui puţ şi de construire a instalaţiei de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinţei sale situate într-un oraş din imediata vecinătate a Capitalei.
”De asemenea, în perioada 2016-aprilie 2021, inculpatul ar fi obţinut sume de bani consistente ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, din care, prin diverse operaţiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 179.676 euro şi 191.900 lei, folosite pentru a achiziţiona diferite bunuri (două imobile şi două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate. Aceasta, pentru a ascunde şi disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziţionate, precum şi a titularului dreptului de proprietate asupra acestora”, a mai transmis DNA.
Joi, Tribunalul Braşov a admis propunerea formulată de DNA, de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
În 3 ianuarie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Maleahi, prorocul care a vestit Ziua Judecății
În data de 3 ianuarie, Sfântul Proroc Maleahi este pomenit în calendarul creştin ortodox. El este ultimul dintre prorocii Vechiului Testament Citește și: Mesaje de Sfântul Ioan. Felicitări de Sfântul Ioan. Urări de Sfântul Ioan care pot fi transmise prin SMS de Sf Ioan Botezătorul Era din seminţia lui Zabulon şi s-a născut într-un sat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum 2 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 5 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 3 zile
MESAJE SMS de Anul Nou haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui