VIDEO| Nicolae Furdui Iancu, moment emoționant la casa „Crăișorului munților”: „În munții Abrudului stau feciori Iancului”
VIDEO| Nicolae Furdui Iancu, moment emoționant la casa „Crăișorului munților”: „În munții Abrudului stau feciori Iancului”
Sâmbătă, 10 septembrie, la Casa Memorială Avram Iancu din satul Incești sute de persoane au asistat la slujba religioasă de pomenire a eroului, urmată de momente evocatoare susținute de Nicolae Furdui Iancu, Dumitru Acu, Tiberiu Groza, Ion Cârje și Veta Biriș.
Printre momentele cele mai emoționante ale manifestării au fost cântecele patriotice cântate de celălalt moț Iancu, Nicolae Furdui. Cei prezenți au cântat alături de marele artist albaiulian versurile melodiilor și l-au aplaudat la scenă deschisă.
Nicolae Furdui-Iancu a reuşit să cucerească sufletele românilor cu vocea sa, cu cântecele sale, unul mai frumos decât altul, dar şi datorită felului său de a fi, atuuri care l-au plasat printre cei mai respectaţi şi iubiţi interpreţi de muzică populată din România.
Avram Iancu (1824 – 1872) a fost unul dintre principalii eroi ai mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849. A fost omul de care şi-au legat speranţele marea parte a moţilor implicaţi în acţiunile politice şi în luptele de apărare a comunităţilor de români din Transilvania acelor vremuri. Iancu a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului, dar şi ca un personaj controversat, pentru că unele dintre acţiunile sale au fost mai puţin înţelese. Istoricii români l-au numit erou naţional, iar în prezent Iancu unul dintre cele mai omagiate personaje din istoria Transilvaniei.
FOTO: Facebook – Tiberiu Groza
Video: Facebook – Volcov Claudiu-Vasile
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Urs semnalat în satul Muncelul din Baia de Arieș. A fost emis mesaj RO-ALERT Cetățenii din satul Muncelul, comuna Baia de Arieș au fost avertizați miercuri noaptea, în jurul orei 23.30, prin RO-Alert, despre prezența unui urs în localitate. ”A fost semnalata prezența unui urs în sat. Muncelul, oraș Baia de Aries. S-a emis mesaj […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
FELICITĂRI de Paște fericit 2024. Modele de MESAJE, URĂRI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști