Programe de investiții în zona montană: Fonduri de până la 1.900.000 de lei/fermă
Programe de investiții în zona montană: Fonduri de până la 1.900.000 de lei/fermă
Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care se reglementează programele de investiții în zona montană. Se vor putea accesa fonduri de până la 1.900.000 de lei/fermă.
Astfel, se modifică cadrul legal care aprobă Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane și Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană și/sau de cultură în zona montană.
Potrivit noului act normativ, cele trei programe pentru investiții în zona montană se vor derula până la finele anului 2022, iar plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023. Ajutoarele se acordă de către MADR, iar autoritatea responsabilă cu gestionarea schemelor este Agenţia Naţională a Zonei Montane.
În urma adoptării noii Ordonanţe de Urgenţă, se vor pune pe circuitul de avizare Hotărârile de Guvern subsecvente ce vor aplica prevederile legilor care reglementează programele de sprijin pentru investiții în zona montană. Astfel, vor putea fi finanțate trei programe de investiții pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei montane, respectiv:
* Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, cu următoarele tipuri de investiții:
- Investiţii în realizarea de centre de colectare a laptelui respectiv pentru colectarea și menținerea în condiții optime a cantităților de lapte colectate de la producători: capacitatea tancurilor de răcire a laptelui este de minimum 1500 litri, iar valoarea maximă eligibilă este de 500.000 lei.
- Investiţii în realizarea de centre de prelucrare a laptelui, respectiv pentru prelucrarea şi păstrarea/depozitarea în condiţii optime a produselor rezultate urmare a prelucrării laptelui. Valoarea maximă eligibilă – 1.700.000 lei;
– Investiţii în realizarea de centre de colectare şi prelucrare a laptelui, respectiv investiție integrată cuprinzând atât componenta de colectare, cât și componenta de prelucrare a laptelui. Valoarea maximă eligibilă – 1.900.000 lei.
* Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane:
– Investiţii în realizarea de stâne montane în vederea prelucrării laptelui şi obţinerea produselor derivate din acesta într-un spaţiu amenajat corespunzător, adăposturi pentru animale şi pentru crescătorii de animale. Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului este de 300.000 lei.
* Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice cu următoarele tipuri de investiții:
– Investiţii în realizarea de centre de colectare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice de cultură în zona montană, respectiv pentru colectarea, sortarea, spălarea, condiţionarea şi depozitarea în condiţii optime a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice de cultură, cu valoare totală maximă eligibilă a proiectului de 600.000 lei.
- Investiţii în realizarea de centre de colectare şiprelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană în operațiuni pentru colectarea, sortarea, spălarea, prelucrarea, condiţionarea şi depozitarea în condiţii optime a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură, cu valoarea totală maximă eligibilă a proiectului de 800.000 lei.
Conform actului normative adoptat joi de Guvern, beneficiari ai celor trei programe de investiţii în zona montană pot fi: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, grupuri de producători, cooperative agricole, persoane juridice, persoanele juridice care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară.
Beneficiarii eligibili, indiferent de tipul de investiție pentru care optează, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să își desfășoare activitatea în zona montană, să acceseze un singur tip de investiție o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, să nu fi primit sprijin similar prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziție, se precizează în comunicatul MADR, conform agro-tv.ro
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii