Și totuși, Sticla Arieșul Turda nu continuă în Liga 3 | Reprezentantele Albei, toate în Seria a 9-a a eșalonului terț
Dată drept sigură în urmă cu o săptămână, rămânerea în eșalonul terț a Sticlei Arieșul Turda, echipă ce a retrogradat la finele sezonului trecut, la fel ca Unirea Alba Iulia, fiind reprimită pentru a se completa locurile libere din Liga 3, nu mai este de actualitate.
Autoritățile turdene au considerat că timpul este prea scurt pentru a rezolva activitatea fotbalistică, startul stagiunii fiind în 27 august, și au spus “pas” preferând să evolueze în Liga 4. În consecință, Federația Română de Fotbal trebuie să găsească o altă soluție pentru configurarea celor 10 serii în ediția 2022/2023.
În ultimele zile a circulat o variantă conform căreia cele 4 reprezentante din Alba (Metalurgistul Cugir, CS Ocna Mureș, CSM Unirea Alba Iulia și nou-promovata CS Universitatea Alba Iulia) vor fi repartizate tot în Seria 9. În componența acesteia vor mai fi 3 echipe din Mureș (Unirea Ungheni, Avântul Reghin și ACS Tg. Mureș, nou-promovată), două din Bistrița-Năsăud (Gloria Bistrița și Silvicultoru Maieru, nou-promovată) și una din Harghita (AFC Odorheiu Secuiesc). Până la vestea renunțării formației turdene, Sticla Arieșul se regăsea, conform sursei respective în Seria 10 alături de Viitorul Cluj, Sănătatea Cluj, CFR Cluj 2, Minerul Ocna Dej, SCM Zalău, Sportul Șimleu Silvaniei, CSM Satu Mare, Victoria Carei și CSM Sighetu Marmației.
Alte informații vehiculate în lumea fotbalului susțin că echipele din Alba vor avea partenere, în Seria 9, pe cele 3 grupări din Mureș, plus alte trei din Cluj. Lucrurile se vor lămuri în mod oficial spre finele săptămânii viitoare, când este prevăzută o ședință de Comitet Executiv al FRF dar și o etapă în Cupa României, când intră în cursă și 68 de divizionare terțe, prilej potrivit pentru a se “lua pulsul”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan